A început perioada vacanțelor speciale

A început perioada vacanțelor speciale

Uitându-mă așa, retrospectiv, am realizat că atât locurile vizitate, cât și condițiile de cazare, dar și pesoanele cu care te însoțești în călătorii și vacanțe se schimbă de-a lungul anilor, fiind caracteristice vârstei. În cazul meu a fost cam așa. În facultate conta cel mai mult cantitatea și gașca. Stăteam la mare săptămâni întregi la cort, important era să fiu împreună cu prietenii, cât mai mult timp  A venit apoi momentul căsătoriei și am început să explorez cât mai multe locuri noi împreună cu  soția și, câteodată, cu câte un alt cuplu de prieteni. În această perioadă, conta să bifăm cât mai multe atracții turistice. Alergam de dimineață și până seara ca să fim siguri că nu ratăm nimic. După ce s-au născut copiii am început să mergem la hoteluri mai dichisite sau resorturi cu all-incusive, foarte comod, iar când aceștia au mai crescut, ne-am selectat ca și companioni de vacanțe pe cei ai căror copii se înțelegeau cel mai bine cu ai noștri. Dacă cei mici sunt ok, și cei mari sunt. În ultimii ani, am explorat locuri împreună cu băieții noștri, dar acum iată că a venit momentul în care copiii se desprind de noi, ei mergând în … Mai mult

Marea renovare

Totul a pornit de la o inițiativă comună a locatarilor din blocul în care locuisem timp de 25 de ani de a cere reabilitarea din punct de vedere energetic a clădirii. Mă mutasem de puțin timp împreună cu familia într-un apartament mai mare, de 4 camere, întrucât cei 2 băieți ai mei erau deja mari și aveau nevoie de spațiu și intimitate. Stăteam de ceva timp în cumpănă dacă să îl vând sau să îl renovez și apoi să îl închiriez, iar hotărârea comitetului de la bloc m-a determinat și pe mine să aleg a doua variantă și să încep ceea ce aveam să numec marea renovare. O să vedeți de ce! Bineînțeles că au fost de îndeplinit câteva formalități, întrucât pentru orice astfel de reabilitare este nevoie de un audit energetic. Pentru că aveam printre vecini un om cu experiență în acest domeniu, acesta a recomandat să facem și o analiză de termografie. Acesta evaluare, termografie a clădirii, relevă eventualele zone cu pierderi de caldură, infiltrațiile excesive de aer, zonele cu risc de apariție a condensului sau a mucegaiului dar și conductele înfundate. Ce mai, lucrare serioasă! Am lucrat însă cu niște profesioniști și totul a mers ca uns. Prima pățanie din … Mai mult

Chic, smart & green!

Ce să aleg oare? Mă tentează cardiganul Esprit, are o culoare foarte fresh, anunță parcă sosirea primăverii. Îmi face cu ochiul și o salopetă pantalon, au revenit la modă și i-ar plăcea mult soției mele, e o mare amatoare de pantaloni, spune că sunt mult mai comozi decât fustele. Of, e atât de greu să aleg, oferta de la Evernisaj este foarte variată și multe articole de îmbrăcăminte sunt tentante! Nu îmi vine să cred că sunt pe un site de haine second hand căutând un cadou pentru soția mea! Îmi amintesc cum mama mea îmi povestea când eram copil cum s-a supărat foarte tare pe tata atunci când acesta i-a propus să meargă împreună la un magazin de haine la mâna a doua. I s-a părut atât de nepotrivit, încât a luat propunerea ca pe o jignire. Erau însă alte vremuri. Dacă ar știi ea că eu azi fac ceva similar cu soția mea, ar sări în sus, dar o să o menajez și nu o să îi spun nicio vorbă despre asta. A cumpăra haine second hand este, mai presus de avantajul semnificativ material, un gest prin care dai o mână de ajutor protejării mediului înconjurător. Prelungirea vieții articolelor … Mai mult

O soluție pentru achiziția de materiale de construcții

Visurile, atunci când sunt alimentate cu speranță și gândire pozitivă, devin realitate! Totusi, așa cum spunea Colin Powell, A dream doesn’t become reality through magic; it takes sweat, determination and hard work. Așadar, este nevoie de implicare, dăruire și multă muncă pentru ca un vis să devină realitate, acesta nu se realizează doar prin magie pură. Cam în situația asta sunt eu în acest moment. Îmi doresc de mult să am o casă cu curte pentru familia noastră și iată că principalele obstacole au fost depășite. am achiziționat un teren și am și mijloacele de finanțare pentru construcție, așadar una dintre dorințele mele cele mai mari este pe cale să se realizeze! Toate bune și frumoase, însă am realizat faptul că greul de-abia de acum începe. Construcția în sine și amenajarea casei și grădinii necesită niște aptitudini speciale. Și aici sunt două opțiuni, fie te apuci să studiezi din greu, fie lași pe cei specializați să te ajute. Eu unul, deși sunt autodidact de felul meu, consider că atunci când este vorba de cunoștințe care îți folosesc doar punctual, nu este ceva ce îți poate fi de folos pe termen lung, nu are rost să faci efortul de a te … Mai mult

Femeile, florile și legătura lor specială

After women, flowers are the most lovely thing God has given to the World. (Christian Dior) După femei, florile sunt cel mai minunat lucru pe care Dumnezeu l-a dăruit omenirii, spunea Christian Dior, un mare iubitor și creator de frumos. Și cred că avea mare dreptate, femeile și florile au o legătură specială, ce parcă nu poate fi explicată, este mai presus de rațional. Femeile au un rol atât de special în viața noastră, a bărbaților, ele ne sunt mame, fiice, soții sau prietene și ne completează și augmentează viața. Lor le datorăm în primul rând viața proprie dar și viața pe care o dau copiilor noștri. Ele ne sunt alături mereu și ne insoțesc de-a lungul vieții, fiind întotdeauna cele care echilibrează balanța în tot ceea ce facem, fără acest echilibru nu îmi imaginez cum ar fi traiul nostru. Și, tocmai de aceea, cred că e important ca, din când în când, și fără a avea neapărat un motiv evident, cum se întâmplă cu ziua de 8 martie sau zilele lor de naștere, șă sărbătorim reprezentamtele sexului frumos. Femeile au nevoie de la noi să simtă că sunt iubite, apreciate pentru ceea ce fac și, de multe ori, un … Mai mult

Când știința întâlnește arta

Copilăria mi-a fost marcată auzindu-i pe părinți și bunici spunând că, pentru a avea o viață împlinită, trebuie să construiești o casă, să sădești un pom și să faci un copil. Niciodată nu am primit însă instrucțiuni clare despre cum aș putea să fac asta. Nici în ce ordine ar fi bine să fac aceste lucruri pentru a spera la promisa împlinire. Așa că a trebuit să deslușesc singur enigma aceasta. Pomul l-am plantat încă din copilărie, întrucât am crescut la curte și am zis că e bine să bifez asta cât mai repede. Asta a fost, să spunem așa, cea mai ușoară dintre cele trei sarcini. Copiii au venit natural, atunci când au trebuit să vină și ne-au umplut la propriu și figurat viața. Pe propria experiență am realizat că această vorbă din bătrâni care spune „să faci copii” este un pic superficială, pentru că ar trebui completată cu faptul că trebuie să îi crești în siguranță și să te ocupi de educația lor. Asta e partea cea mai complicată dar și cea care îți aduce și cele mai mari satisfacții. Și este misiunea care durează toată viața. Casa este încă pe lista mea, pentru că, pentru mine, reprezintă … Mai mult

Excursia care m-a ales

People don’t take trips – trips take people (John Steinbeck) Am ales să vă povestesc despre una dintre excursiile care m-a impresionat profund și șă care m-a dus cu gândul la citatul din John Steinbeck care spune că „Nu oamenii aleg excursiile, ci excursiile aleg oamenii”. Să vă explic… Ca un pasionat de călătorii și om cu scaun la cap ce sunt, îmi place să îmi organizez din timp vacanțele. În felul ăsta, beneficiez și de tarife mai mici la transportul cu avionul și cazare, pe de o parte, și îmi și satisfac nevoia de planificare ce izvorăște din rădăcinile mele de fecioară (la zodie mă refer), pe de altă parte. În plus, în momentul în care nu am decât doua excursii deja aranjate, intru oaarecum în panică și simt nevoia să o pregătesc și pe a treia. În acest spirit, prin octombrie 2014 am rezervat pentru aprilie 2015 o excursie de 4 zile în Istanbul, împreună cu încă două familii de prieteni.  De mare ajutor, ca de fiecare dată, mi-a fost motorul de căutare momondo, prin intermediul căruia am găsit bilete de avion la prețuri foarte bune. Mai fusesem în Turcia de câteva ori, dar numai în zona Antalya, … Mai mult