Auto-analiza

Am participat de curând la un training ținut în cadrul companiei în care lucrez și care a abordat o temă interesantă și anume metodele de auto-analiză a modului în care abordăm sau ne raportăm la o anumită activitate și cum să ne auto-reglăm în ideea de a ne găsi motivația optimă. Scopul acestui training a fost de auto-descoperire, de reflecție referitoare la felul în care privim viața, propunându-ne metode de a găsi perspective diferite care să privim lucrurile astfel încât să avem o viață mai bună. Un subiect oarecum similar mi-a căzut în mână citind un articol de pe TheHunger.ro la al cărui newsletter lunar m-am abonat și care vorbește despre cauza unui act ratat (Freudian slip). Aceste așa numite acte ratate sau parapraxis se produc în momentul în care gândurile sau dorințele unui individ nu sunt în concordanță cu acțiunile pe care trebuie să le facă. Ele se regăsesc atunci când cineva încurcă cuvinte, uită să facă un anume lucru sau chiar deprinde unele ticuri sau obsesii. Similar, motivația unui om poate fi scăzută față de o activitate care nu îi face plăcere. În ambele situații se impune un proces de auto-analiză prin care să se identifice cauza care a determinat … Mai mult

Un parc de distracții cu iz occidental

divertiland

În weekendul care tocmai s-a încheiat am petrecut ziua de duminică la parcul de divertisment acvatic Divertiland. Acesta s-a deschis anul trecut pe o suprafață de peste 7 hectare în zona Outlet Militari și Kika. Pozele de pe net arătau foarte interesant așa că ne-am hotărât să verificăm cum stau lucrurile în realitate. Spre bucuria noastră, în special a celor mici, locul arată foarte bine, cu nenumărate posibilități de a te distra și răcori într-o zi călduroasă de vară. Parcul dispune de tobogane de apă speciale pentru toate vârstele, de la cei foarte mici, până la iubitorii de senzații tari. Locul mai pune la dispoziție o plajă cu nisip, un așa numit râu leneș care plimbă de jur împrejurul parcului pe turiștii tolăniți pe colaci și o piscină cu valuri. Totuși, vedeta locului, de departe, este castelul cu apă pe care îl vedeți și în poza care însoțește acest articol. Castelul este plin de tot felul de instalații foarte ingenioase de stropit cu apă iar în vârful său are un butoi mare cu apă care se umple și la intervale regulate se golește peste castel, spre deliciul celor prinși sub șuvoaiele de apă. Prețul oarecum ridicat (250 RON pentru patru … Mai mult

Munte, ploaie, drumeție și ospitalitate

Cam așa s-ar rezuma pe scurt weekendul trecut în care am ieșit la munte împreună cu încă o familie, prieteni buni de-ai noștri. O mini-vacanță plănuită ad-hoc, așa cum mi-am propus să abordez vara aceasta. Să vă povestesc cum a fost. Am să încep cu ospitalitatea, întrucât pensiunea la care am stat, Vila Leonida din Bușteni, a constituit o surpriza specială, din punctul nostru de vedere. Construcția este declarată monument istoric, reprezentând fosta casă de vacanță a generalului Paul Leonida, introdusă în circuitul turistic în urmă cu doar un an și jumătate. Casa se prezintă în condiții excepționale, fiind complet renovată, iar curtea este ca un mic paradis în care fiecare detaliu este pus la punct cu cea mai mare atenție. Gazonul englezesc din curtea terasată, mușcatele roșii-sângerii de la geam, locul de joacă, muzica în surdină și de calitate din restaurant, apa rece de izvor cu mentă, siropul din bujorel de munte, camerele cu mobilă din lemn masiv și mult bun gust, totul este exact așa cum ar trebui să fie. Atunci când aceste lucruri sunt completate de ospitalitatea gazdelor care sunt foarte primitoare și, în același timp, deosebit de discrete, nu ai cum să te simți decât foarte … Mai mult

Văcuța de lux

Lucrez în Pipera cea „frumos curgătoare”. La multinațională. Pipera a fost și este într-o continuă schimbare foarte interesantă de urmărit. În ultimii 20 de ani încearcă cu multă consecvență să se transforme dintr-un sătuc de la marginea Bucureștiului, într-o zonă rezidențială care pulsează de opulență. Numai că atmosfera patriarhală nu se lasă ușor învinsă iar imaginile inedite în care trecutul și prezentul coabitează sunt nenumărate. Turmele de oi pășunează agale pe lângă noile ansambluri rezidențiale sau de birouri care tronează în zonă. Zona se dezvoltă continuu, așa că nu de mult Porsche a deschis un nou showroom auto pentru mărci de lux, la îndemâna celor care trăiesc în respectata zonă rezidențială Pipera. Deunăzi, trecând prin dreptul ei am reușit să surprind o imagine inedită în care o văcuță dolofană păștea cu poftă iarba proaspăt plantată la intrarea în noul sediu auto. Era, cu siguranță, o văcuță de lux!

Pledoarie despre punctualitate

punctualitate

Mă numesc Dan și sunt punctual… Nu îmi amintesc să fii întârziat vreodată în viața mea deoarece întotdeauna mi-am luat toate măsurile de precauție ca să ajung la timp la întâlnire, examen sau serviciu. Pentru mine nu are nicio noimă să întârzii… de ce ai face una ca asta? Punctualitatea care mă caracterizează ține cu siguranță de personalitatea mea, poate și din cauza zodiei (sunt fecioară… mda, știu, dar nimeni nu e perfect). Este o calitate, spun eu, care este adânc construită în felul în care sunt, astfel încât nu depun niciun efort în a ajunge întotdeauna la timp pentru că, pur și simplu, nu concep altfel. Dacă stau și mă gândesc mai bine, calitatea asta m-a făcut să irosesc o grămadă de timp din viață așteptându-i pe ceilalți, pe cei care se auto-etichetează ca nefiind punctuali ca și cum cu scuza asta, gata, sunt iertați. Am așteptat fetele cu care aveam întâlnire, prieteni cu care mergeam într-o excursie, am stat prin gări și aeroporturi ore întregi înainte de îmbarcare pentru a nu rata cumva plecarea, ba chiar am reușit performanța să ajung la nunți cu mult înaintea mirilor. Punctualitatea este un hoț care fură timpul. Oscar Wilde Zilele trecute am … Mai mult

Plănuiește-ți succesul!

Avem nevoie de antreprenori și, tocmai de aceea, avem nevoie de școli de antreprenoriat care să susțină tinerii care își doresc să meargă pe acest drum al afacerilor proprii. O instituție care vine să dea o mână de ajutor tinerilor antreprenori este Start Me Up, o școală care a pornit deja cu o caravană prin țară și care va ajunge în următoarele orașe: Bucuresti, Timisoara, Cluj, Sibiu, Brasov, Constanta, Galati si Iasi. Propunerea Start Me Up este structurată astfel: Generarea unei idei de afaceri: sesiuni de brainstorming care să ducă la identificarea unor idei de afaceri fezabile și, de ce nu, inedite Definirea pieței: o afacere nu poate exista fără identificarea cât mai precisă a pieței țintă. Această activitate care nu trebuie să lipsească din niciun plan de afaceri ajută atât la stabilirea unui obiectiv referitor la cota de piață pe care și-o propune afacerea, cât și la poziționarea față de competitori. Cunoscând aceste lucruri cu exactitate poți să adopți o strategie de marketing eficientă Metode de finanțare: cunoașterea diverselor modalități de finanțare care pot să susțină un startup de afacere Dezvoltarea unui concept de business: trecând prin pașii anteriori, planul de business începe să fie creionat, iar această ultimă secțiune își propune … Mai mult

Puterea naturii

Vreme precum vara asta eu nu îmi amintesc să mai fi avut. Soarele arzător schimbă locul cu norii negri și amenințători într-o secundă. Nu poți să te bazezi nicicum pe faptul că vremea bună ar putea să țină o după-amiază darămite un weekend întreg… Instabilitatea asta mi-a dat ocazia să observ din loja de lux pe care mi-o oferă înălțimea balconului meu de la etajul 9 niște scene absolut minunate. Zilele trecute am văzut una dintre ele care m-a fascinat, pur și simplu. Norii care se adunaseră la orizont au părut că la un moment dat se năpustesc spre pământ, întunecați și înfricoșători. Probabil că acolo ploua cu găleata. Soarele, care era la asfințit, a avut o zvâcnire de orgoliu și și-a îndreptat razele exact către acel loc care părea cucerit deja de ploaie, făcând ca întreaga scenă de luptă să se lumineze ca prin farmec și recucerind terenul pierdut, arborând chiar un curcubeu minunat ca pe un drapel al victoriei. Ori de câte ori am ocazia să văd astfel de dezlănțuiri ale naturii îmi dau seama de puterea pe care aceasta o are și cât de mici și neputincioși suntem noi oamenii, oricât de mult ne-am fi dezvoltat ca … Mai mult