Poveste de Crăciun

„S-au văzut prima oara într-o seară de mai S-au plăcut, el avea părul scurt, ea bălai Parcă se cunoșteau, ochi în ochi se priveau Ca și când timpul ar sta în loc. Nu știa ce sa-i spună și se fâstâcea El era cu 2 ani mai în vârsta ca ea La același liceu, cu același troleu mergeau Dar fără să fi știut. Se întâmpla oare s-ajungi să îți găsești O jumătate cu care toată viața ai să trăiești?” […] Trecuseră deja 5 ani de când avusese curajul să intre în vorbă cu ea. După ce se priviseră lung câteva săptămâni la rând, el făcuse un efort supra-omenesc și, într-o bună zi, roșu din cap și până în picioare, se dusese la ea și îi spusese: – Știi… Am… Aș vrea… Dacă nu te superi… Nu știu cum să-ți spun… Ai vrea să… ieșim diseară în oraș? – Desigur, răspunse ea zâmbind și cu o siguranță care au făcut să îi treacă pe loc toate emoțiile. Fusese cel mai greu moment din viața lui, iar acum se simțea ca un gladiator ieșit învingător după o luptă crâncenă. Era o victorie incredibilă, mai ales asupra emoțiilor care l-au împiedicat atâta timp să facă pasul. Răsuflă ușurat… O făcuse! Apoi, lucrurile au decurs cu atâta naturalețe încât, parcă era prea frumos să fie adevărat. Își ghiceau gândurile, se trezeau de multe ori începând să spună același lucru și … Mai mult