O carte, un salt în timp

Îmi amintesc cu melancolie de perioada copilăriei mele. Revăd și acum curtea bunicilor în care am crescut, cu mulți copaci pe care i-am explorat pe verticală în cel mai mic detaliu, cu vița de vie pe care abia așteptam să o culeg toamna, cam pe la mijlocul lui septembrie și cu rondul de flori de care bunica mea se ocupa zilnic și cu care se fălea nevoie mare. Toate acestea sunt imagini care mă vor însoți toată viața. Nu pot uita diminețile în care mă trezeam atunci când vroiam, iar în bucătărie mă așteptau două căni cu ceai de sunătoare cu multă lămâie și sandvișurile cu cașcaval ras, obținut cu mari sacrificii de mama de la șeful de cantină al uzinei în care lucra…

A fost o perioadă lipsită de griji din care îmi amintesc foarte clar liniștea și confortul pe care mi le ofereau părinții mei pentru a avea o copilărie fericită. Deși traversam atunci perioada cea mai dură și plină de restricții a regimului comunist, ai mei încercau să îmi ofere tot ce puteau pentru ca eu să nu resimt acest lucru… Și au reușit…

Era o perioadă în care, pe lângă greutățile avute în obținerea celor necesare existenței de zi cu zi, accesul la cultură era unul controlat cu strictețe. Și acum mă gândesc cu uimire la incredibilul sistem pus la punct de regimul ceaușist prin care a reușit să țină în beznă un popor întreg…

Cărțile care se găseau pe atunci în librării erau verificate cu strictețe, nu se publicau decât cele agreate de regim, așa că era foarte greu, aproape imposibil, să pui mâna pe o altă carte în afara celor compatibile cu doctrina comunistă.

Îmi aduc aminte cum, Bogdan, prietenul meu cel mai bun de la școala primară mi-a șoptit într-o zi despre o carte extraordinară pe care o primise de la un unchi de-al său. Vorbea foarte precipitat despre o lume a viitorului, nisipuri și creaturi care arătau ca niște șerpi, despre oameni cu puteri nemaiauzite. I-am mărturisit ca nu înțeleg ce îmi povestea. Nu mai auzisem de așa ceva… Atunci mi-a promis că, fără să afle ai lui, o să îmi aducă și mie cartea să o citesc, dar mi-o poate lăsa numai o săptămâna, pentru că trebuie să o dea înapoi. Am acceptat imediat, bineînțeles.

A doua zi, Bogdan s-a ținut de cuvânt și mi-a adus cartea promisă. Mare mi-a fost uimirea să constat că nu era o carte obișnuită, așa cum mă așteptam, ci una scrisă la mașină și legată de mână între două coperți de carton tare. Cu greu am deslușit titlul… Dune… Am răsfoit-o puțin și m-a speriat fragilitatea ei, colțurile de unde se întorc paginile erau roase aproape de tot, pe alocuri scrisul de abia se mai vedea, iar foile păreau că se rup la orice atingere. Prietenul meu mi-a explicat că este tradusă de unchiul său care avea cartea originală, în engleză, de la cineva din străinătate și, fiind pasionat de literatură, o tradusese pentru prietenii și familia sa. Admirabilă muncă făcuse acel om!

Din momentul în care m-am apucat să o citesc, am fost pur și simplu fascinat. Niciodată, până atunci, nu îmi închipuisem că o carte poate fi așa… Iar unchiul lui Bogdan făcuse o traducere de nota zece! Povestea era una care m-a prins și care, parcă, nu mă lăsa să închid cartea. Uitându-ma acum în urmă, realizez ca Dune este, poate, dintre tot ce am citit până acum cartea care reușește să descrie cel mai vizual o lume fantastică, o lume a viitorului. Deși mi-a fost greu să înțeleg atunci unele părți filozofice ale cărții, am reușit să o citesc aproape pe nerăsuflate în patru zile. În tot acel timp, orice mă ținea departe de carte, mi se părea interminabil și insuportabil… mersul la școala, temele, mesele…

Pentru mine, acea carte a fost o scânteie care mi-a luminat copilăria și de care îmi voi aminti cu mare plăcere toată viața. Nu vă puteți închipui ce importanți ni se părea ca suntem, mie și lui Bogdan, atunci când ne ascundeam de ceilalți copii și povesteam despre eroii fantastici din universul Dune!

La puțini ani după revoluție, într-una din zile, am găsit într-o librărie cartea Dune, de Frank Herbert, publicată pentru prima dată în țara noastră de Nemira, o editură care se lansase de puțină vreme pe piață și care avea să devină una dintre cele mai cunoscute edituri românești mai ales prin promovarea literaturii science fiction și fantastice. A fost o bucurie neașteptată pentru mine! Am cumpărat cartea pe loc, am ajuns acasă și am recitit-o pe nerăsuflate. Am retrăit, astfel, emoțiile și sentimentele care m-au încercat în copilărie, când am citit prima dată Dune. Am savurat cu mare plăcere coerența cu care autorul povestește, plasându-te, parcă, într-un univers real, am apreciat, mai mult parcă de această dată, meditațiile personajelor și am descoperit noi înțelesuri ale textului lui Herbert, care te poartă într-o călătorie fascinantă a minții. A fost o întoarcere în timp fantastică pentru mine!

Nu întâmplător, motto-ul editurii Nemira este plăcerea lecturii! Asemeni unchiului lui Bogdan, desigur la o altă scară, Nemira și-a asumat cu toată seriozitatea rolul de aducător în casele noastre ale celor mai interesante lecturi. Cărțile publicate de Nemira, încă de la înființarea ei care a avut loc în 1991, au un standard înalt și un rafinament deosebit, făcându-te să te apleci asupra lecturii cu o plăcere genuină. După acea redescoperire senzațională a cărții care mi-a luminat primii ani din viață, am așteptat cu înfrigurare și am citit toate cărțile din seria Dune publicate de editura Nemira dar, acea primă carte, care m-a ajutat să creez o punte cu copilăria mea, va rămâne, pentru mine, de neuitat!

 Acest articol a fost publicat pentru concursul SuperBlog 2012.

Tagged , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to O carte, un salt în timp

  1. Abisurile says:

    Avem aceasi prima carte citita la Nemira ….

  2. Pingback: competitie anuala de blogging | Etapa 4. Prima carte citita de la Nemira