Cartea, în fața viitorului

Cărți

Cum se vor transforma cărțile în viitor?

Cartea reprezintă una dintre pasiunile mele. Îmi plac cărțile dintotdeauna, îmi doresc ca ele să mă însoțească pretutindeni și să petrec cât mai mult timp în compania lor. Numai că timpul nu mai are răbdare cu noi, devenind resursa critică, de lipsa căreia suferim fiecare dintre noi. Nu mai avem timp să ne bucurăm, să iubim sau să râdem cu poftă, nu mai e timp de nimic… Nu mai e timp și parcă nici nu mai știm cum să ne oferim un moment de liniște, de relaxare sau unul dedicat hranei spirituale. Suntem tot timpul angrenați într-un tumult care nu pare să se termine.

Cu toate acestea, vrem să cunoaștem noutățile, să învățăm dar și să ne lăsăm purtați de povești de dragoste, război sau științifico-fantastice. Avem nevoie să fim informați, să obținem cunoștințele care să ne sprijine în activitatea profesională sau să ne întrețină hobby-urile, ne trebuiesc povestiri care să ne alimenteze și stârnească imaginația. De aceea, de multe ori, apelăm la metode rapide de a obține acces la toate acestea, prin intermediul internetului sau a televiziunii, substituind cartea.

Eu vreau să cred că este vorba de o tendință a vremurilor moderne care nu este sinonimă cu pierderea interesului față de carte. Din cauza lipsei acute de timp și a nevoii tot mai mari de informație, preferăm de multe ori să luăm pastilele pe care ni le servesc pe tavă mijloacele de comunicare moderne în loc să citim o carte a cărei recenzie, de altfel, o putem căuta rapid pe internet și gata, am înțeles despre ce e vorba.

Totuși, îmi permit să pledez din nou pentru carte, în forma în care o cunoaștem azi. Cartea reprezintă o modalitate prin care reușim să evadăm din realitate, să depășim granițele spațiale și temporale și să ne transpunem în personaje care au trăit acum sute de ani sau în creaturi miraculoase ale viitorului. Nimic nu poate oferi acest lucru în locul cărților! Spre deosebire de televiziune, unde imaginea și sunetul ne influențează și direcționează imaginația, în cazul cărților, fiecare dintre noi vizualizează firul unei povești citite într-un mod absolut personal.

Cea mai mare valență a cărților este, însă, faptul că ele sunt definite prin verbul a dărui. Autorii dăruiesc prin cărțile pe care le scriu o parte din sufletul lor, inspirându-și semenii. Ce dar mai frumos putem oferi unui copil decât accesul la cunoaștere și imaginație prin intermediul cărților? Ce cadou este mai potrivit decât o carte? De aceea, cred că niciun kindle nu va putea substitui farmecul de a citi o carte adevărată!

copil citindInternetul este un instrument puternic de informare și comunicare, dar nu vreau să cred că acesta înseamnă sfârșitul pentru carte. Din păcate sau din fericire, România este încă ferită de un astfel de deznodământ, deoarece, așa cum obișnuim să facem haz de necazul nostru, suntem oricum cu 50 de ani în urmă, așa că nici măcar sfârșitul lumii nu ne mai sperie. E o glumă tristă, iar în ceea ce privește cartea, aceasta nu este încă amenințată de vreme ce accesul la internet este doar un vis pentru foarte mulți români.

Mă tem, totuși, că vom ajunge în punctul în care toate cărțile vor fi doar în format digital, pe tablete sau e-readere. Chiar dacă vom ajunge acolo, dați-mi însă voie să îmi imaginez cum, într-o zi, un copil va găsi într-o magazie o carte prăfuită pe care o va citi din curiozitate și care îl va cuceri atât de mult, încât va declanșa o adevărată revoluție pentru revenirea cărților în viețile noastre…

Nu uitați, cărțile sunt despre a dărui! Iar noi, oamenii, avem atâta nevoie să dăruim, dar și să primim!

Acest articol a fost scris pentru Blog Power etapa 56, pe tema propusă de Dan Niculescu și care sună în felul următor:

Cartea, față în față cu viitorul.

– Mai este astăzi cartea la modă?

– Obișnuiești să citești regulat sau preferi să iei informația de pe internet?

– Va dispărea oare cartea, în forma pe care o știm azi, pierzând lupta cu lumea digitală?

Alte articole pe aceeași temă – Viitorul cărțilorToate-s vechi, dar noi sunt toate!CerculCartea ieri si aziDespre cartiProces.

Tagged , , , . Bookmark the permalink.

24 Responses to Cartea, în fața viitorului

  1. Dragoș says:

    Numai că timpul nu mai are răbdare cu noi

    Într-adevăr, acesta este unul dintre cele mai importante criterii atunci când vorbim de cărți și de citit în prezent. Timpul însuși a devenit un element agasant, care ne angrenează în acțiuni multiple și imperative, astfel încât momentele puține de repaus sunt de cele mai multe ori petrecute într-un fel de cvasi-inactivitate.

    Spre deosebire de televiziune, unde imaginea și sunetul ne influențează și direcționează imaginația, în cazul cărților, fiecare dintre noi vizualizează firul unei povești citite într-un mod absolut personal.

    Iarăși un punct extraordinar de important, care ar merita în sine un articol separat. Am să încerc totuși să fiu succint. Este evident pentru mine măsura în care dezvoltă inteligența procesul lecturării. Creativitatea nu se naște în fața televizorului, acesta mai degrabă fiind factorul care amorțește mintea și o dezgolește de imaginație și creativitate. Cartea/cititul „muncește” creierul, pe când ecranul televizorului îl „îngrașă”.

    • decanu says:

      Ai mare dreptate legată de momentele de repaus, pe care le petrecem vegetând, în loc să facem ceva ce ne-ar relaxa cu adevărat. Oare chiar așa ne secătuiește de energia viața din lumea în care trăim?

  2. Otipa says:

    Mi-a placut referinta la cei 50 de ani in urma. Si totusi … Daca am fi chiar cu 50 de ani in urma ar trebui sa avem timpul pe care il aveam acum 50 de ani. Timpul e acelasi, de fiecare depinde cum il umple. Totdeauna oamenii s-au declarat „debordati”, in functie de epoca, din diverse motive.

    • decanu says:

      Să știi că în Europa, deși multe țări au cei 50 de ani în avans față de noi, timpul nu pare să fie o problemă. Paradoxal, oamenii din aceste țări au mult mai mult timp liber, în care au grijă de familie, prieteni sau pasiuni personale. Așa că cred că ar trebui să pedalăm mai rapid să îi ajungem din urmă. Stadiul ăsta de țară emergentă ne cam fură timpul!

  3. Pingback: Cercul | otipa

  4. Pingback: Toate-s vechi, dar noi sunt toate!

  5. Tudor says:

    Din pacate, tara noastra ocupa unul din ultimele locuri din Europa la carti citite – chiar daca nivelul de utilizare a internetului este asa cum este la noi. Nu internetul este de vina, ci lipsa noastra de educatie in aceasta privinta. Preferam sa promovam barfa la colt de strada si tv.
    Din fericire, observ ca romanilor le-a ajuns cutitul la os si au inceput sa ia atitudine in aceasta privinta. Stop promovarii inculturii.

  6. Bianca Badea says:

    Mi-am imaginat un film cu acel copil si cartea prafuita.

    • decanu says:

      Și eu! Și mi-am imaginat curiozitatea cu care ar fi privit cartea ale cărei pagini nu se întorc prin gesturi de swype…

  7. Liviu Bimbea says:

    Da, cărţile sunt făcute pentru a fi dăruite şi eu am dăruit multe cărţi de-a lungul timpului. Nu erau scrise de mine, dar le-am găsit un cadou frumos în diferite ocazii.

    • decanu says:

      Cartea este un cadou potrivit pentru orice ocazie și pentru oricine. Părerea mea. Acum, dacă cel căruia îi faci un asemenea cadou nu îl apreciază. cred că este problema lui și încă una serioasă!

  8. Pingback: Blog Power 56 VOT! | MWB

  9. Pingback: Cartea, în fața viitorului | Prin cuvinte mă descopăr | BunDeCitit.ro

  10. Anemona says:

    Imi place mult cum ai abordat tema 🙂

  11. Liviu R. says:

    Felicitari Dan, foarte reusit articolul! Sunt de aceeasi parere, nici un computer nu va reusi sa fie atat de bun incat sa inlocuiasca emotia daruita de o carte!

    • decanu says:

      Ține și de noi să promovăm cartea, chiar și prin intermediul blogurilor noastre. Ca membri ai blogosferei avem răspunderea de a promova valorile adevărate, precum cărțile de calitate.

  12. Pingback: Blog Power 57 | MWB

  13. Dana says:

    Felicitări pentru câștigarea ediției 56 Blog Power! Te așteptăm cu tema pentru următoarea săptămână
    http://www.mostwantedblog.org/2013/02/10/blog-power-57/

    • decanu says:

      Mulțumesc mult, Dana! Iată și tema pentru săptămâna viitoare:

      Comunitățile
      – Cât de importantă este apartenența unei persoane la o comunitate?
      – Tu din ce comunități faci parte?
      – De ce ai ales să fii în aceste comunități?

  14. Pingback: Blog Power 57 VOT! | MWB

  15. Pingback: Blog Power 58 | MWB

  16. Pingback: Viitorul cartilor - Mai sunt la moda cartile? | Ganduri si Nuante