Caruselul tentațiilor

Cu toții suntem supuși tentațiilor, avem dorințe sau preferințe, lucruri care ne plac și care ne fac să ne simțim bine. De aici, mai este doar un pas până la dezvoltarea unor pasiuni sau obișnuințe față de anumite lucruri, activități sau chiar persoane. Trebuie însă să gestionăm cu atenție obișnuințele, deoarece există o linie de demarcație foarte subțire între acestea și patimi sau vicii și, odată prinși în mrejele unei dependențe, este foarte greu să ne revenim. În opinia mea, efectul cel mai rău pe care îl are dependența asupra omului este faptul că îi răpește libertatea, îl subjugă, schimbându-i cursul normal al vieții.

Dependența este un subiect despre care s-a scris enorm de mult, au curs râuri de cerneală pentru a zugrăvi povești cutremurătoare ale vieților distruse din cauza dependenței de alcool, droguri sau sex. În aceeași măsură, au fost prezentate remedii sau sfaturi care să ajute în lupta cu viciile. De aceea, nu aș vrea să mă refer în acest articol la aceste dependențe majore.

dependentaCeea ce aș vrea să arăt este faptul că avem cu toții dependențe și aș vrea să îi contrazic pe cei care spun că ei nu au niciuna. Astfel, aș vrea să vă vorbesc despre micile dependențe. Cele aparent nevinovate, inofensive și fără urmări. Să luăm ca exemplu dependența față de gadgeturi. Câți dintre voi nu v-ați surprins că ați început să vă butonați smartphone-ul în timp ce un prieten, o rudă sau chiar copilul vostru încearcă să vă povestească ceva. Sau, poate unii dintre voi sunteți atrași iremediabil de internet și de rețelele de socializare astfel încât nu puteți concepe viața decât online. Sau, de câte ori ați ajuns acasă și mintea voastră a rămas cantonată încă în problemele de la serviciu?

Obișnuințe aparent mici, precum cele legate de tehnologie sau cea legată de muncă sunt de fapt dependențe care ne fură fără să vrem viața, ne fac să nu trăim în prezent ci într-o realitate virtuală, ratând astfel ceea ce este mai important în existența noastră. Să nu uităm că fericirea se petrece la timpul prezent, ea nu este în trecut și nicidecum în viitor.

Bineînțeles că și eu am avut, am și voi avea dependențe. Unele plăceri sau pasiuni mi-au creat dependență și m-au urmărit multă vreme. De unele am reușit să scap, iar altele noi le-au luat locul. E o luptă continuă pe care trebuie să o ducem cu năravurile, pentru că nu trebuie să uităm că este mult mai ușor să cazi în capcana viciilor decât să duci o viață echilibrată!

Gândindu-mă la acest subiect după ce m-am întors de la un film care rulează de câteva zile la noi în cinema, un film care prezintă povestea unor dependenți de sex și a celor apropiați lor, cuvintele au început să se joace în mintea mea, s-au prins ca într-o horă și apoi s-au îmbarcat în caruselul tentațiilor mele, tentații care au evoluat și devenit în timp dependențele cu care m-am confruntat. După ce s-au rotit cu o viteză amețitoare, cuvintele au coborât ținându-se de mâini, șoptindu-mi în urechi o poezie care reprezintă, dacă vreți, retrospectiva micilor sau mai marilor mele dependențe, însoțită de o invitație la filmul care mi-a inspirat această aducere aminte.

Așadar, vă invit la o plimbare virtuală în caruselul tentațiilor mele de ieri și de azi!

Suntem oameni și-avem vicii
Dincolo de aparențe
De n-avem grijă la capricii
Se transformă-n dependențe

Am avut multe tentații 
Ca-ntr-un mare carusel
Am avut și revelații
Să vă povestesc nițel

De când eram foarte mic
Mi-au spus ai mei să nu fumez
Însă eu, cam venetic,
N-am vrut să mă conformez

Și-am fumat cu o cadență
Ce m-a dus la dependență
De nu mai puteam să suport
S-aștept în aeroport

Și oriunde mă duceam
Primul lucru ce-l doream
Era să aflu neapărat
Unde-i locul de fumat

Azi mă bucur c-am putut
Să renunț la ăst capriciu
Șapte luni au și trecut
De când m-am lăsat de viciu

Traiu-am vrut să mi-l câștig
Am vrut salariu, beneficii
Să nu muncesc pe-un covrig
Să trăiesc precum calicii

Dar am uitat de balanță
Chiar dac-am muncit cu spor
În familie-o absență
Nu se motivează ușor

Pân-la urmă am fost brav
Și-am scăpat de-acest nărav
Libertatea de-acum
N-aș mai ceda-o nicicum

Cu viciile nu-i de joacă
Suma lor cică-i constantă
Unele vin, altele pleacă
Și mereu mă dau în stambă

Azi am altă pasiune
Gadgeturi, tehnologie
Îmi plac mult, la nebunie!
Suntem o comuniune

Doar că ele-mi răpesc timpul
Pe care-l datorez, vă zic,
Celor dragi, deci e momentul
Să-ncerc să mă dezintoxic!

De un lucru clar nu sufăr
Dependență pentru sex
La capitolul ăsta-s teafăr
Spun cuvinte doar din dex

Unii au scris chiar povești
Studiind atent problema
Dacă vrei să le privești
Te invit la cinema

La o comedie serioasă
Poate cam… aventuroasă
Tentații (i)rezistibile
Film lansat de puține zile

 

tentatii irezistibile

Vă mulțumesc că am putut împărtăși toate lucrurile astea cu voi! Thanks for sharing!

Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog 2013. Atenție, acest concurs poate crea dependență!

 

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.