Ce câștigi când pierzi?

Viața îți oferă multe situații în care lucrurile nu ies așa cum te așteptai, uneori având parte de eșecuri sau trebuind să ieși din zona ta de confort și să faci o schimbare. Provocările și schimbările, de exemplu, nu apar întotdeauna atunci când ești pe deplin pregătit să le răspunzi DA. Schimbarea mai ales presupune de fiecare dată un efort și un stres suplimentar, dar trebuie să încerci să vezi mereu partea pozitivă a situației. Tatăl meu îmi repetă cu îndârjire un îndemn la care ține și în care crede cu toată convingerea. Acesta este: „Atunci când ești într-o situație neplăcută, gândește-te ce câștigi când ai impresia că pierzi”. Multă vreme am râs de acest sfat, neînțelegând cum poți să câștigi ceva când pierzi, în afară de faptul că, în cel mai bun caz, înveți ceva dintr-o experiență nefericită. Tata îmi dă și un exemplu al unui prieten de-al lui, în vârstă, cu care s-a întâlnit într-o iarnă pe o alee din cartier tocmai în momentul în care alunecase pe gheață. S-a dus imediat și l-a ajutat să se ridice și a observat cu surprindere că acesta râdea cu poftă deși era evident că se lovise destul de tare. Nu am mai … Mai mult

Avem o țară frumoasă, știați?

Avem o țară frumoasă, știați?

Am avut de curând o revelație pe care vreau să o împărtășesc și cu voi. Este mai mult vorba despre faptul că am descoperit că nu îmi cunosc aproape deloc țara. Pe bune! Până la 40 de ani am văzut doar un pic din Valea Prahovei, un pic din Râmnicu-Vâlcea, Sibiu, Iași, Sfântu-Gheorghe și cam atât. Nu e așa că este inacceptabil? Asta în condițiile în care anul trecut am fost plecat în Anglia, Franța, Cipru și Turcia… Am realizat că nu am o referință, o bază de comparație. Deși adânc în sufletul meu cred cu convingere că avem o țară foarte frumoasă, aceasta se bazează în cea mai mare măsură pe ceea ce am auzit de la alții și nu pe ceea ce am văzut eu. Iar asta cred că este mare păcat! De aceea, m-am hotărât să schimb acest lucru chiar de anul acesta. Ca să vă conving că nu glumesc, nu mi-am aranjat nicio ieșire din țară anul acesta, în schimb am început să îmi creionez tot felul de trasee prin România. Vreau să îmi cunosc țara cât mai bine și am să vă povestesc și vouă prin intermediul acestui blog despre locurile pe care le voi … Mai mult

Revelionul cibernetic

Revelionul cibernetic

Revelionul cibernetic al copiilor Căutând prin poze am descoperit una de la revelionul de anul acesta. Cei mici s-au strâns în grupuri experimentând fiecare lumea cibernetică pe gadgeturile lor sofisticate. Nu am știut dacă să mă bucur că cei mici sunt atât de conectați la lumea virtuală sau să mă întristez, deoarece copiii par din ce în ce mai rupți de realitate, preferând fantasticul digital. Vrem sau nu vrem, acesta este viitorul, așa că probabil, atunci când vor fi mari, imaginea nu se va schimba cu mult, poate doar sticlele de coca-cola vor fi înlocuite de sticle de bere…

Evadarea în tine

Nici nu mai știi când și mai ales cum s-a încheiat copilăria. Te-ai trezit într-o bună zi că ai ajuns un om în floarea vârstei, ocupat până peste cap, alergând în stânga și-n dreapta pentru a face față sarcinilor și responsabilităților. Din momentul în care ai pășit pe treptele școlii ai descoperit că în viață sunt lucruri pe care trebuie să le faci neapărat, fie că îți plac sau nu. Apoi ți-ai luat un job care îți ocupă tot timpul și te secătuiește de energie, iar timpul pe care nu îl petreci la serviciu îl dedici responsabilităților pe care le ai față de familie. Știi și simți că ai nevoie de puțină singurătate, de timpul tău personal în care să discuți cu tine, să te auto-analizezi sau pe care să îl dedici hobby-urilor tale egoiste. Dar amâni întotdeauna aceste momente pentru mai târziu… dar pentru când? Poate pentru când vei trece de 50 de ani, când copiii vor fi mari și nu vor avea atât de multă nevoie de tine, iar la serviciu nu vei mai avea energia de astăzi și, cu siguranță că nu vei mai fi indispensabil. Abia atunci vei avea timp și pentru tine? Oare nu va fi … Mai mult

Importanța optimizării blogului

Blogurile reprezintă cărțile noastră de vizită, modalitatea prin care comunicăm și suntem în contact cu cititorii noștri, cu comunitățile virtuale pe care, fiecare dintre noi le creăm în jurul site-urilor noastre. Majoritatea bloggerilor pun cel mai mare accent, desigur, pe calitatea conținutului și pe frecvența cu care publică articole noi, astfel încât blogurile lor să aibă viață. Totuși, câți dintre voi își îndreaptă atenția în mod constant și către optimizarea site-ului, astfel încât să beneficiați de trafic proaspăt și care poate aduce noi membri care să se alăture comunității deja create? Recunosc că, deși sunt o persoană cu pregătire tehnică, nu consider partea de optimizare a site-ului, mai ales cea pentru motoarele de căutare, ca fiind prioritatea mea numărul unu. Vreau să scriu cât mai des, despre subiecte pe care cred că le pot pune într-o perspectivă nouă, construindu-mi cu timpul conținut, idei și o structură pentru o viitoare carte. De aceea, cu siguranță că site-ul meu nu este cel mai optimizat cu putință, dar încetul cu încetul, încerc să acord atenție și acestui tip de activități. Chiar dacă nu toată lumea este aproape de tehnică, nu trebuie neglijată complet optimizarea site-ului, deoarece această activitate oferă igiena necesară blogurilor noastre și, în … Mai mult

Televiziunea, necesitate sau drog?

Televiziunea a fost prezentă în viața mea dintotdeauna. În esență, ea este, în cel mai adevărat sens, o afacere cu informația, exercitându-și de-a lungul timpului puterea de a influența, impune tendințe și chiar manipula. În copilărie, după ce până și „Mihaela”, desenul animat care trimitea copiii la culcare, a fost scoasă din program, televiziunea mi-a oferit doar clipe grele de așteptare a „Galei Desenului Animat”, care se difuza în weekend, doar o dată pe săptămână și avea o durată efemeră de 10 minute. Îmi amintesc și astăzi cum celebrul film „Bambi” a fost împărțit în nu mai puțin de 6 episoade. Au urmat alternativele pe care le-am găsit pentru a contracara restricțiile impuse de regimul comunist și am urmărit cu sufletul la gură „Leka Noș Deța” sau „Nu Zaietz. Nu Pagadi!” la rețeaua bulgărească pe care o adoptasem ca pe televiziunea noastră. Dacă ar fi să găsesc un avantaj al acelor vremuri, acesta ar fi faptul că petreceam mult mai mult timp jucându-ne în aer liber cu ceilalți copii, folosindu-ne mai intens imaginația pentru a compensa lipsurile din acea perioadă. Astăzi, televiziunea este o constantă în viața celor mai mulți dintre noi, ocupând noi teritorii, migrând din sufragerie în bucătăriile, camerele … Mai mult

E frumos să oferi fără să ceri ceva în schimb

E frumos să oferi fără să ceri ceva în schimb

Recunosc că îmi este dor de SuperBlog 2012, de atmosfera concursului, de cei care i-au dat viață și culoare, așa că, deunăzi, m-am trezit răsfoind printre articolele publicate pe diverse bloguri de-a lungul celor două luni de competiție. Nu mică mi-a fost mirarea descoperind că într-unul dintre articole participante se făcea referire la blogul meu, autorul spunând câteva cuvinte foarte fumoase, care mă onorează. Puteți citi acest articol aici. Acest gest dezintesat și sincer, mi s-a părut deosebit! Proprietarul blogului „Iubire și alte gânduri” a menționat blogul meu, apreciind munca pe care o depun, fără să ceară nimic în schimb. Nu m-a contactat, nu mi-a propus schimb de link-uri, nimic. Pur și simplu a simțit nevoia să aprecieze activitatea unui coleg de breaslă. Și lucrul acesta îi face cinste, justificând pe deplin numele blogului pe care îl deține. Cu greu găsim astfel de gesturi în blogosfera noastră românească, mulți dintre noi fiind mult prea preocupați de page rank-uri, SEO și alte astfel de lucruri care ne îndepărtează într-o oarecare măsură de scopul pentru care, fiecare dintre noi, am înființat un blog. Cred cu convingere că trebuie să ne sprijinim mai mult unii pe alții, pentru a forma împreună o blogosferă … Mai mult