Coșurile îți pot schimba viața

Eram colegi de serie în facultate și ne știam chiar din anul întâi. De când ne-am cunoscut am știut că între noi era ceva special. Ne căutam din ochi în fiecare dimineață când ajungeam în sala de curs ca să ne așezam unul lângă celălalt, iar în pauze ne plăcea să vorbim câte în lună și în stele și râdeam cu poftă de fiecare dată când ne trezeam spunând aceleași cuvinte, în același timp.

Vroiam din tot sufletul să mă apropii mai mult de ea, să fac primul pas, dar ceva mă împiedica să fac acest lucru, deși nu mă consideram tocmai un om timid. Doream ca ea să devină prietena mea și totuși nu aveam curaj să fac primul pas.

În tot acest timp refuzam cu încăpățânare invitațiile unei alte colege care mă plăcea și care tot insista să ieșim împreună. Eram într-un blocaj inexplicabil.

În sfârșit, cu o săptămână înainte de vacanța de vară, știind că nu o să o mai văd o perioadă, ea fiind din provincie, mi-am luat inima în dinți și am invitat-o sâmbăta următoare în parc. Și a acceptat! Eram atât de fericit! Număram minutele până la întâlnire, îmi repetam în cap diverse scenarii de discuție prin care eu îi dovedeam că eram un om cerebral dar, în același timp, spiritual și plin de umor.

A venit și ziua cu pricina și parcă timpul se târa, nu altceva, abia așteptam să se facă ora 11 să plec spre locul de întâlnire. Când… pe la ora 10 o aud pe mama chemându-mă. Era un telefon pentru mine.

– Bună, eu sunt. Îmi pare rău, dar nu pot ajunge la întâlnire.

– De ce? Ce s-a întâmplat? am întrebat eu simțind cum inima îmi iese din piept de tare ce bătea.

– Nimic deosebit dar rămâne pe altădată. Te rog mult să nu te superi.

Și nu ne-am mai întâlnit în ziua aceea. Numai că, așa cum spuneam, începea vacanța de vară și ea a plecat acasă. În acea vară am ieșit cu colega care îmi făcea ochi dulci și aceasta a devenit iubita mea din facultate.

Abia după ce s-a reluat anul școlar am aflat ce se întâmplase atunci. Mi-a mărturisit că nu a mai putut veni deoarece, cu o seară înainte, îi ieșise un coș uriaș pe obraz și, în încercarea de a-l estompa, îl făcuse să fie și mai evident, așa că în ziua când trebuia să ne vedem acesta arăta monstruos. Îi fusese rușine să vină așa la o întâlnire cu mine pentru că chiar era un eveniment important pentru ea, așa că preferase să renunțe.

Timpul a trecut și nu am mai fost niciodată împreună, deoarece fiecare am avut relațiile noastre, iar, după ce am terminat facultatea, fiecare a mers pe drumul său. De câte ori îmi aduc aminte de perioada studenției, mă întreb oare cum ar fi arătat viața noastră, dacă nu era întâmplarea cu acel coș buclucaș? Poate că am fi rămas chiar împreună, sunt sigur că ne-am fi potrivit foarte bine…

CREMA-ULTRA-ACTIVAȘi totuși, coșurile au un remediu simplu, oferit de compania Farmec prin gama Gerovital Plant Stop Acnee, care îi ajută pe cei care se confruntă cu astfel de probleme să scape de acnee în numai 4 săptămâni. Fie că vorbim de crema sebo-reglatoare purificatoare, batonul corector purificator, crema ultra-activă, fluidul antiseptic purificator sau gelul spumant antimicrobian, Farmec vine cu soluții și cu un sprijin de nădejde pentru ca întâmplări precum cea din studenția mea să nu se mai repete. Pentru că, nu-i așa, coșurile îți pot schimba cursul vieții…

Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog 2013.

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.