Diferențe de opinie

– Vai cum poți să arăți, nu înțeleg cum poți să te suporți așa! îi zise ea privind-ul de sus. Poftim, de ce priveliște am și eu parte într-o zi însorită, la un picnic ce se dorea reconfortant și relaxant… Nu mori de cald cu blana aia pe tine? 

– Uite că nu mor, așa este corpul meu, acoperit de mult păr și asta nu mă deranjează absolut deloc, îi răspunse el aruncându-i înapoi o privire acidă. Iar dacă nu îți place ce vezi, poți să îți găsești alt loc pentru picnic sau să te uiți în altă parte!

– Să știi că poți să schimbi puțin din look-ul pe care ți l-a dat Dumnezeu, nu cred că e niciun păcat în asta. Uite, îi împărtăși ea din secretele sale feminine, eu îmi îngrijesc cu multă atenție părul dorit, cel care are un rol estetic, iar pe cel nedorit îl înlătur fără să stau pe gânduri. 

– Bine, dar preocuparea asta îți ocupă, desigur, o grămadă de timp, iar eu nu sunt dispus să dau din timpul meu pentru așa o activitate fără substanță, trase el concluzia, mai mult pentru sine. Și de ce zici tu că lipsa părului din anumite zone ale corpului este un motiv de mândrie? întrebă el, cu o curiozitate genuină.

– Pentru că este un factor estetic esențial! Astăzi, spre deosebire de vremurile de mai demult, este ceva absolut normal să arăți mai mult din corpul tău, iar acesta trebuie să arate cât mai bine, răspunse ea neputând să se stăpânească să nu-și dea ochii peste cap… își cam bătea gura degeaba…

– Da, da, sigur! Adică încercăm prin orice mijloace să devenim altcineva. Eu mă simt bine cu mine așa cum sunt, nu mă deranjează faptul că am mult păr pe corp. 

– Păi da, pe tine nu te deranjează, dar ai aflat și părerea celorlalți? Uite eu nu m-aș imagina în niciun fel fiind iubita ta, dacă nu ai lua măsuri cu pilozitățile alea în exces.

– Slavă Cerului! Nici nu mi-aș fi dorit așa ceva. Te-ai gândit că părul reprezintă un factor de protecție și poate avea un rol important? încercă el să o ia într-o altă direcție.

– Ce fel de protecție? Vrei să spui că poate fi un bun cămin pentru tot felul de paraziți și de mirosuri neplăcute!

– Și dacă îl dai jos, crește la loc imediat, e un fel de luptă în zadar, o luptă cu morile de vânt. Poți chiar să ai parte de iritații când vrei să scapi de așa-numitul păr nedorit, ca să nu mai spun că, uneori, procesul ăsta de înfrumusețare poate fi chiar dureros, aruncă el în luptă ultimele argumente. 

– Da, doar că, dacă îți pasă de tine, nu o să ți se pară niciodată greu. În plus, dacă faci lucrurile așa cum trebuie, nu o să ai nicio problemă. Vezi că a început să ți se încâlcească părul de la umezeala provenită de la lac! 

– Gata, nu mai vreau să vorbim despre asta, cheliuță ce ești!, spuse el realizând că nicio replică nu îl mai ajută.

– Lățosule!

***

M-am trezit aproape râzând gândindu-mă la visul pe care tocmai îl avusesem și mă amuzam foarte tare de imaginația mea care dăduse viață unui dialog între doi câini de rase atât de diferite care se contraziceau vizavi de utilitatea pilozității. Dacă stau bine și mă gândesc, chiar e o diferență de la cer la pământ între un bergamasco flocos și un chinezesc cu creastă. Dacă primul afișează mai mereu o claie de păr destul de neîngrijită, celălalt pare că tocmai a ieșit dintr-un salon de înfrumusețare, iar fiecare fir de păr are rolul lui bine definit. Lumea viselor preluase o discuție din zilele trecute avută cu unul dintre verii mei și o transpusese într-un fel pe care doar ea știe să o facă.

George, vărul meu, pusese ochii de câteva zile pe o fată pe care nu o mai putea deloc scoate din minte și căreia nu îi era deloc pe plac părul în exces. Venise să se sfătuiască cu mine și mă întreba întruna ce să facă, ce vină are el pentru faptul că are atât de mult păr pe corp și așa mai departe. Dialogul a fost mai puțin aprins ca cel din visul meu, dar am încercat să îi dau argumente pro și contra epilării și l-am lăsat să ia singur decizia în legătură cu soarta părului în exces. A plecat, însă, destul de nehotărât și, probabil, am rămas și eu în gând cu dilema lui.

kit-epilat-trio-basicAoleu, m-am luat cu vorba și nu mi-am dat seama ce târziu s-a făcut! După-amiază am o invitație în oraș, așa că trebuie să mă duc să mă aranjez. Pentru că eu sunt, fără nicio îndoială, de o parte a baricadei atunci când vine vorba despre părul nedorit, de-abia aștept să folosesc ceva ce mi-am cumpărat zilele trecute de la Total Pro Beauty, unul dintre cele mai performante kituri pentru epilat, potrivit pentru oricare parte a corpului. Mai mult, se spune că este cel mai la modă kit în saloanele de înfrumusețare. Vă pup!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Surse foto: zoopedia.ro, toateanimalele.ro, tbp.ro, super-blog.eu

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.