Excursia care m-a ales

People don’t take trips – trips take people (John Steinbeck)

Am ales să vă povestesc despre una dintre excursiile care m-a impresionat profund și șă care m-a dus cu gândul la citatul din John Steinbeck care spune că „Nu oamenii aleg excursiile, ci excursiile aleg oamenii”. Să vă explic…

Ca un pasionat de călătorii și om cu scaun la cap ce sunt, îmi place să îmi organizez din timp vacanțele. În felul ăsta, beneficiez și de tarife mai mici la transportul cu avionul și cazare, pe de o parte, și îmi și satisfac nevoia de planificare ce izvorăște din rădăcinile mele de fecioară (la zodie mă refer), pe de altă parte. În plus, în momentul în care nu am decât doua excursii deja aranjate, intru oaarecum în panică și simt nevoia să o pregătesc și pe a treia.

În acest spirit, prin octombrie 2014 am rezervat pentru aprilie 2015 o excursie de 4 zile în Istanbul, împreună cu încă două familii de prieteni.  De mare ajutor, ca de fiecare dată, mi-a fost motorul de căutare momondo, prin intermediul căruia am găsit bilete de avion la prețuri foarte bune. Mai fusesem în Turcia de câteva ori, dar numai în zona Antalya, la resorturile atât de potrivite atunci când ai copii mici. Băieții mei crescând între timp mari, deschisesem deja era excursiilor de explorare de locuri și culturi noi.

Toate bune și frumoase, timpul a trecut și iată-mă în seară dinaintea plecării care urma să fie a doua zi la ora 8 dimineața. Eram foarte nerăbdător, întucât Istanbulul era unul dintre orașele pe care abia așteptam să îl vizitez, simțeam ceva special față de această destinație. În timp ce soția făcea bagajele, eu pregăteam actele, biletele de avion, voucherele de hotel etc. Pregătisem cu minuțiozitate itinerariul, asumându-mi practic rolul de ghid pentru grupul de familii prietene cu care mergeam în această mini-vacanță.

Primul șoc a survenit în momentul în care mi-a picat privirea pe data de expirare a pașaportului meu. Nu știu dacă ați experimentat vreodată pana prostului cu mașina (adică să rămâi în mijlocul drumului fără combustibil) dar exact așa m-am simtit eu, un turist care pleca în ziua următoare în excursie și avea pașaportul expirat…

După ce mi-a trecut puțin furia și m-am dezmeticit puțin, am împărtășit vestea cu familia și apoi cu prietenii companioni. Copiii mi-au zis că își doreau extrem de mult excursia și că tati trebuie o să găsească o soluție, în timp ce prietenii păreau dezprientați pentru că lăsaseră totul pe seama mea, habar nu aveau nici unde era cazarea și nici ce să viziteze.

Reacțiile astea m-au făcut să mă mobilizez și astfel am decis ca a doua zi dis-de-dimineață să fac demersurile ca să obțin un pașaport în regim de urgență, care se putea elibera în 2 ore. Chiar dacă pierdeam zborul dus, planul era să cumpărăm alte bilete la un avion care pleca undeva după prânz ca să am timp să obțin pașaportul. Așadar, am dat din nou o căutare pe momondo și am cumpărat bilete, dar vă dați seama că acestea au fost foarte scumpe, fiind cumpărate în ultimul moment, spre deliciul companiei aeriene.

După așa o seară agitată, am asigurat pe toată lumea că situația este sub control și m-am culcat oarecum împăcat cu mine însumi, trăgând concluzia că neglijența se plătește și, nu-i așa, pățania asta o să îmi fie învățătură de minte.

A doua zi, am plecat în cursa contra-cronometru pentru a obține pașaportul și totul a mers ca și uns, la ora 11 aveam pașaportul în mână, avionul era pentru ora 14, deci totul părea intrat pe făgaș.

Al doilea șoc a venit la ora 11:30, când am primit un email de la compania aeriană prin care am fost anunțat că, datorită faptului că la zborul dus de dimineață au înregistrat no-show, biletele retur au fost și ele anulate. Bineînțeles că am sunat imediat la compania aeriană, însă aceștia mi-au explicat că trebuia să îi sun și să îi anunț că vreau să păstrez biletele retur și că acum nu mai au cum să mă ajute, biletele fuseseră anulate și reintroduse în sistemul lor de booking. Pe bune?! Acum aveam bilete întors de la Istanbul și nu aveam cum să ajung acolo.

Simțeam că sunt la camera ascunsă, dar în același timp ceva irațional îmi șoptea că trebuie să ajung în Istanbul no matter what. Îmi imaginez că așa trebuie să se simtă un gambler împătimit care joacă la cazinou și care, deși simte că pierde tot, nu se poate abține și merge mai departe. Exact așa și eu!

Șocul final a venit în momentul în care am căutat bilete retur de la Istanbul și singurele disponibile erau la clasa business. Evident că asta nu m-a putut opri! Am achiziționat și aceste bilete la un preț exorbitant! Ce pot să vă spun este că, în final, trăgând linie, avionul dus-întors Istanbul m-a costat 2000 de euro. Puteam ajunge fără probleme în America, pe coasta de vest, cu banii ăștia. Prietenii mei, care au aflat toată tărășenia abia când m-am alăturat lor la cazarea din Istanbul, mi-au mărturisit cu sinceritate (nu de asta există prietenii?) că nu sunt în toate mințile.

Culmea este că eu nu simțeam că îmi pare rău, eram pradă unei atracții extraordinare să ajung acolo! O atracție pe care aveam să o înțeleg în zilele petrecute pe strazile Istanbulului.

Cu siguranță că tuturor vi s-a întâmplat să trăiți așa numitele deja-vu-uri, senzațiile acelea puternice că ați mai trăit anumite experiențe sau că ați mai văzut unele locuri. Ei bine, pentru mine aceste deja-vu-uri m-au însoțit la fiecare pas, mă simțeam de parcă aș fi trăit mai demult în acest oraș și acum mă reîntorsesem și redescopeream locuri în care am fost. Sunt sigur că într-o altă viață am trăit în Istanbul!

M-am plimbat cu multă încântare prin bazare și prin piețele din Istanbul, acolo unde privirea mi-a fost fermecată de coloritul intens, nările răsfățate de mirodenii și miros de cafea și castane prăjite, iar mersul prin mulțime era o adevărată provocare. Cuvinte similare cu ale noastre se putea citi la orice pas, perdea, basma, ciorap, fes, catifea.

Am simțit din nou bucuria cu care mâncam hamsii în piață cu bunicul meu în momentul în care am descoperit bărcile de pescari ancorate la Podul Galata, acolo unde serveau deliocioase sandviciuri cu pește prăjit. M-am amestecat prin furnicarul din Taksim și am savurat adevărata șaorma, opusul șaormei cu de toate pe care o găsim în București.  Fiind primăvară, am avut bucuria să prindem festivalul lalelelor, în piața Sultanahmet. O încântare pentru ochi și suflet!

Cred că pentru mine, unul dintre motivele pentru care îmi place să călătoresc este faptul atunci când pleci în excursii ieși din zona de confort, ți se ascut simțuri, precum cel de orientare, pe care nu prea le prea folosești în viața de zi cu zi. Ajungi în locuri în care nu cunoști exact obiceiurile și asta te face să te comporți altfel. În excursia asta la Istanbul, nu am simțit nimic din toate astea, mă simțeam familiar cu toate lucrurile, comportamentele sau locurile. Și asta era fascinant!

Cea mai mare surpriză a constat însă în faptul că eram peste tot, pe stradă, în muzee, în magazine, până și în duty-free-ul din aeroport confundat cu un localnic, oamenii mă abordau vorbind în turcă, fiind apoi extrem de mirați de faptul că nu îi întelegeam. Se gândeau probabil că oi fi vreun turc plecat din țară de ceva vreme și acum mă prefăceam că nu mai știu limba! Ceva similar cu povestea lui Răducioiu, suporterii sportului rege știu ce zic.

Că tot veni vorba despre fotbal, un alt lucru care m-a impresionat a fost puternica legătură pe care am descoperit-o acolo între poporul român și turc, meritul acestei legături fiind fotbalul. Hagi, Lucescu sau Gică Popescu au rămas adevărate simboluri românești extrem de prețuite acolo. Am realizat astfel că este nevoie de atât de puțin ca două culturi să se apropie.

Momentul de glorie, pentru că da, a existat și așa ceva, a constat în zborul de întoarcere pentru care aveam bilete la clasa business. Ne-am despărțit, deh, de prietenii noștri pentru că puteam aștepta într-un lounge până la decolare. Apoi, imediat ce ne-am îmbarcat, am primit un pahar de șampanie și niște suc pentru copii, iar durata zborului s-a dovedit prea scurtă ca să putem dovedi toată mâncarea oferită.

– Tati, de acum mergem numai cu clasa business, da? mi-a șoptit la ureche băiatul meu cel mic după ce am aterizat.

Cam așa a fost una dintre cele mai interesante și costistoare excursii ale mele în care am învins, mânat parcă de o mână nevăzută, toate piedicile care mi s-au pus și am ajuns într-un oraș cu care am descoperit că am o conexiune extraordinară.

Acum sper că înțelegeți de ce spun că aceasta a fost o excursie care m-a ales pe mine și nu invers, dându-mi ocazia să înțeleg ce voia să spună Steinbeck! Lumea este ca o carte care te așteaptă să o răsfoiești, este alegerea ta câte pagini vrei să citești din ea. Tu câte pagini ai citit?

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2018.

Bookmark the permalink.

Comments are closed.