Interviul

Stăteam de dimineață în spatele standului meu de promotor de la hiper-market. Brânzeturile pe care le promovam erau așa, mai de mâna a doua, familia Brânzovenescu nu prea investea în a le îmbunătăți și a le face mai bune și conforme cu ce dorea lumea, le păstra așa de când lumea și pământul. Ca urmare, lumea mă cam ocolea, iar mostrele tăiate de mine pe farfuriuțe prindeau o culoare nu tocmai apetisantă, așa că, din când în când, trebuia să le înlocuiesc cu altele.

Lângă mine, o fată drăguță de la Delaco, nu mai prididea să taie bucățele de cașcaval sau să felieze pâinea și să o ungă cu cremă de brânză. Toată lumea se îngrămădea la standul ei, avea niște replici haioase rău de tot. Cred și eu, cu așa produse, cu brânza aia a lor pufoasă… mai dau și cadouri sub forma unor animăluțe haioase. Nu puteam să mă angajez și eu la ei? Mă rog, fiecare cu norocul lui. Pentru că la mine nu se oprea nimeni, am început să sar peste scriptul pe care trebuia să îl spun și am început și să inventez replici. Se pare că erau inspirate pentru că, ușor, ușor, am reușit să aduc și eu câțiva clienți la masa mea.

La mult-așteptata pauză de prânz, mă îndreptam spre locul unde ne putem odihni și servi ceva de mâncare când, mă trezesc încadrat de doi vlăjgani care îmi șoptesc la ureche:

– Dacă faci vreo scenă, o să fie ultima din viața ta!

Fiind atât de convingători, i-am urmat și am ieșit din magazin în parcare. Acolo, mă trezesc cu o cagulă pe față, urcat într-o mașină care a demarat în trombă. Degeaba am încercat să le cer explicații că nimeni nu mi-a suflat un cuvânt.

După un drum relativ scurt, mașina se oprește, sunt purtat într-o casă unde mi se scoate cagula. Eram într-o cameră destul de întunecată, iar în fața mea, în dreptul ferestrei, pe un fotoliu, stătea un bărbat.

– Gata, șefu’, l-am adus! a zis unul dintre noii mei prieteni.

– Viața ta, tinere, atârnă de un fir de păr, vorbi bărbatul cu voce joasă, dar extrem de hotărâtă. Cine stă în fața lui Toni Delaco și nu trece testul este un om terminat.

M-am înfiorat, mă aflam în fața marelui mahăr al brânzei și cașcavalului. Toată lumea îi spunea Nașul și îl respectau ca pe un adevărat cap de familie.

– Băieții mei te-au adus pentru că, nu-i așa, trebuie să ții prietenii aproape dar dușmanii și mai aproape, continuă Toni. Am aflat că promovai produsele unei alte familii în hiper-market-ul din centru. Cu toate astea, nu îți port pică. Am învățat că nu trebuie niciodată să urăști competiția, asta îți întunecă judecata.

Cuvintele curgeau cu o naturalețe deosebită, recunoșteam în ele finețea și rafinamentul pe care familia Delaco îl impregnaseră și brânzeturilor lor atât de pufoase.

– Șansa ta să pleci din această încăpere întreg este să găsești o replică pentru brânza familiei Delaco care să mă impresioneze. Am nevoie de ceva nou și am înțeles că improvizai destul de bine pentru familia Brânzovenescu azi dimineață.

– Dar… eu… cum aș putea scoate eu ceva mai tare ca voi? am bâiguit eu. Familia Delaco este o somitate în domeniu, se vorbește chiar că are puteri magice!

– Nu am astfel de puteri, mi-o tăie Nașul scurt. Dacă ar fi așa, i-aș fi mult mai recunoscător Domnului! Te ascult, nu mă face să îmi pierd răbdarea.

Știam că nu are rost să negociez, așa că am încercat să alung teama care îmi străpânea creierul ca să îl determin să vină cu ceva care să îi placă lui Toni Delaco.

– Nu contează de câte ori ți-a căzut greu la stomac o brânză oarecare, important e să îți bagi mințile în cap și să alegi brânza pufoasă autentică. Fii fan brânză și încurajează echipa națională de pufoșenii!

Nicio reacție.

fondue– Ce asemănare există între iubire și Delaco? Fondue-ul Emmentaler este precum o inimă care, la vederea persoanei pe care o îndrăgește, se încălzește din ce în ce mai tare, se topește de dragoste și devine fluidă. Iar dragostea reprezintă hrană pentru suflet, precum fondue-ul este o delicatețe pentru fanii brânză!

– Destul! spuse Toni Delaco, făcându-mi cuvintele să îmi înghețe pe buze.

O ușă laterală se deschise brusc și în ea apăru un băiat blond, cu siguranță Toni Jr. Acesta mă măsură din cap până în picioare, schimbă o privire cu tatăl său care încuviință din cap și mi se adresă:

– Ai auzit cu siguranță despre cadourile pe care le dăm împreună cu produsele noastre. așa că zi-mi câteva nume de pufoșenii.

– M-am gândit câteva secunde apoi am început să înșir: Miffmaff cel ce la step te lasă paf, Weedee care vorbește-n dodii, Blamblam cel ce numără-n borcan…

– Destul! Fabrizio, vino! ordonă Toni unuia dintre cei care mă însoțiseră până acolo.

Mă așteptam să urmeze finalul. Avusesem o șansă și o ratasem. Eram resemnat când, îl aud pe Toni spunând:

– Am să îi fac tânărului ăsta o ofertă de nerefuzat! O să lucreze pentru familia noastră. Du-te cu el și cumpără-i ceva mai acătării de îmbrăcat!

Era să leșin, nu-mi venea să cred ce întorsătură luaseră lucrurile! Eu să lucrez pentru familia Delaco! Mi se împlinise visul, simțeam că leșin!

***

Peste câteva zile, m-am întors în același supermarket, de data asta ca promotor al familiei Delaco. În momentul în care am trecut pe lângă băiatul cel nou angajat de familia Brânzovenescu în locul meu, i-am șoptit:

– Toni Delaco îți transmite salutări!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Surse foto: super-blog.eu

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.