La trecutu-ți alb-negru, colorat viitor!

Aparatele electronice au devenit astăzi indispensabile pentru viața noastră de zi cu zi. Nu cred că ne mai putem imagina cum ar fi să nu avem un computer sau laptop, să nu putem privi la televizor, să nu avem cum să contactăm oriunde și oricând pe cei dragi pe telefonul mobil sau să nu imortalizăm momentele deosebite cu ajutorul unei camere foto sau video performante.

Numai că lucrurile nu au stat întotdeauna așa. Vremurile copilăriei mele au coincis cu perioada cea mai grea a comunismului în care totul era strict controlat, accesul la cultură era trecut prin filtre foarte stricte iar echipamentele electronice erau abia la început de drum și foarte greu de găsit, așa că aveai la dispoziție foarte puține opțiuni.

Dacă ar fi să parafrazez un vers din poezia lui Eminescu, „Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”, aș spune despre aparatele electronice de ieri și de azi așa: La trecutu-ți alb-negru, colorat viitor!”. Așa aș putea caracteriza diferența dintre aparatele de acum față de cele de odinioară, iar saltul tehnologic de la alb-negru la color nu se referă numai la cromatică ci și la funcționalități, fiabilitate sau ușurință în utilizare.

Am multe amintiri din acea perioadă, primele fiind legate de celebrul televizor National, alb-negru bineînțeles, care se strica cu o precizie de ceas elvețian ori de câte ori se transmitea un meci al naționalei de fotbal. Ori nu mai funcționa deloc, ori imaginea se dădea peste cap de te lua amețeala și nu mai înțelegeai nimic din meci. Dacă era vorba despre cea de-a doua situație, atunci aveam o rezolvare, unul dintre noi trebuia să stea lângă televizor și să încerce să stabilizeze imaginea dintr-un potențiometru care se afla în spatele TV-ului. Din când în când mai făceam schimb, pentru că nu era tocmai simplu să reziști în acea poziție contorsionată încercând, în același timp, să tragi cu ochiul și la meci.

Dacă, însă, televizorul era stricat, trebuia apelat la specialist. Vecinul care se pricepea la reparații TV era o personalitate în urbe, pe lângă primar, preot și învățător, desigur. Era foarte greu de găsit și, atunci când în sfârșit sosea, toți așteptam într-o liniște tensionată diagnosticul. Cel mai bine era atunci când verdictul consta într-un simplu condensator străpuns pentru că se rezolva pe loc, destul de rău era dacă se ardea celebra lampă PL500 care se găsea destul de greu, dar era un adevărat dezastru când se strica „traful de linie” …

O adevărată îmbunătățire pe care am adus-o, la un moment dat, bătrânului TV a fost geamul transparent cu dungi orizontale de diverse culori pe care îl puneai în fața ecranului alb-negru și… vedeai color! Dacă în imagine se întâmpla să fie un peisaj, atunci verdele de jos se potrivea ierbii iar albastrul de sus cerului. Iar dacă nu, tot bine era, pentru că puteai vedea prezentatorul de la știri cum trecea prin toate culorile curcubeului și ne distram pe cinste. Lăsând gluma la o parte, eu chiar mă emoționez când îmi aduc aminte de acele vremuri în care încercam să compensăm cu astfel de trucuri lipsurile pe care ni le-a creat regimul comunist, pentru că televizoarele color erau demult ceva obișnuit în casele oamenilor din alte țări.

Cine ar fi putut să își imagineze atunci că vom evolua către televizoare LCD, pe care poți vedea imagini la calitate aproape naturală prin tehnologia oferită de televiziunea cu rezoluție înaltă, sau HDTV. Ni se pare ceva absolut normal acum, dar eu, care am trăit vremurile televizorului National, încă apreciez faptul că imaginile nu se mai dau peste cap!

Îmi amintesc apoi cu nostalgie de primul aparat electronic personal pe care l-am avut, un aparat foto Smena, pe care l-am primit de la părinții mei când am împlinit 7 ani. Când mi l-au dăruit, am fost pur și simplu extaziat! Mi-l doream dar parcă nici nu îndrăzneam să visez că o să-l primesc. Îl am și astăzi și mi se pare așa, vintage, avea doar câteva reglaje simple, pe care atunci, însă, le găseam extraordinare. Pozele trebuiau, bineînțeles, developate la un centru foto. Iar un film foto avea cel mult 36 de poziții, asta dacă aveai noroc, pentru că, de obicei, banda se cam termina după vreo 34 de poze. Iar eu nu mă puteam nicicum sătura să fac poze, la cel mult o oră de când puneam filmul nou în aparat era terminat.

Ce salt tehnologic au făcut aparatele foto de atunci! Acum mai mult de 30 de ani, pe când mă plimbam prin vecini ca să mă fălesc cu aparatul meu foto, nici măcar nu visam unde va ajunge tehnologia. Astăzi poți face poze de o calitate extraordinară și fără să fii constrâns de capacitatea de stocare. Acum ai luxul de a face mai multe poze ale aceluiași cadru pentru a selecta apoi poza cea mai reușită. Pe vremuri, așteptam cu emoții mari să se developeze pozele, întâi primeam negativul din care nu aveam cum să-mi dau seama dacă erau reușite sau nu și, abia în momentul în care se puneau pe hârtie, vedeam ce a ieșit… Acum însă avem acces la cu totul altfel de aparate foto și trebuie să vă spun că sunt mândru tare de noul meu aparat foto DSLR Nikon, pe care l-am achiziționat online de la magazinul Oktal. Și, culmea, developarea constă acum în simpla conectare a camerei foto la portul USB al computerului și gata!

Un moment de care îmi amintesc cu emoție a fost cel în care am primit primul meu calculator, un HC90, produs în România și care era mai mult decât puteam visa la vremea aceea. Pentru cine nu a prins acele vremuri, acesta era un calculator care folosea ca monitor televizorul din sufragerie, iar aplicațiile se încărcau de pe casete audio. În seara în care l-am cumpărat n-am dormit deloc, l-am butonat continuu timp de 18 ore fără să mă mișc de pe fotoliu și fără să mănânc, până am picat lat de oboseală.

De-a lungul timpului, am făcut tot ce se putea cu el, am creat chiar câteva programe, printre care cel mai drag mi-a fost unul cu un omuleț care se mișca pe ecran. Mă simțeam de parcă aș fi descoperit ceva extraordinar! Cu jocurile aveam însă mari bătăi de cap, pentru că foarte rar se încărcau cu succes. Conectai calculatorul la casetofon și dădeai play la casetă, din locul în care începea jocul. Apoi începea să se audă un fel de tril care te cam înnebunea de cap mai ales când trebuia să încerci de câteva ori. Atunci când încărcarea eșua primeam mesajul pe care nu am cum să-l uit vreodată, „Tape loading error…” . Câteodată, calculatorul se încălzea foarte tare pentru că îl foloseam întruna și nu mai funcționa. Vara n-aveam încotro și trebuia să fac pauze, dar iarna eram norocos pentru că îl scoteam puțin pe geam și gata, puteam să îl folosesc din nou în zece minute!

Astăzi calculatoarele personale au atins un nivel tehnologic de neimaginat în urma cu 20 de ani. Au devenit unelte indispensabile atât pentru serviciu, cât și pentru acasă. Funcționalitățile oferite sunt extraordinare iar prețurile accesibile și vă puteți convinge consultând, de exemplu, oferta pentru laptopuri HP de la Oktal.ro.

Mă încearcă un sentiment puternic de nostalgie când mă gândesc la aparatele electronice la care aveam acces în copilărie comparativ cu nivelul la care a ajuns astăzi tehnologia. Cred însă că atunci apreciam mult mai mult momentele când reușeam să avem în sfârșit un aparat foto sau un calculator, chiar dacă erau mult mai rudimentare. Astăzi ni se pare absolut normal să putem avea, cu un efort financiar rezonabil, orice echipament electronic ne dorește sufletul, iar diversitatea ofertelor este una câteodată covârșitoare și parcă nici nu știi ce să alegi. Trebuie să fim recunoscători că trăim în aceste vremuri și sunt convins că la prezentul mare, mare viitor ne așteaptă, care ne va aduce și mai multe surprize tehnologice, așa că, să fim pe fază!

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2012.

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.