Muncesc mult, dar mă tratez!

Vreau să vă vorbesc despre eterna luptă pe care o dăm, cei mai mulți dintre noi, pentru a realiza sau menține echilibrul care trebuie să existe între serviciu, carieră sau vocație și viața personală, familie, prieteni. Într-o lume în care timpul parcă nu mai are răbdare cu noi, balanța corectă între muncă și viața privată este tot mai greu de obținut.

Am să scriu acest articol la persoana întâia singular sau, cum se spune în limbaj de cultură organizațională, „I will speak from the I„. Adică am să vorbesc despre mine și nu despre ceea ce cred că este bine sau ar trebui să facă alții. Dar haideți, mai întâi, să vă dezvălui câteva lucruri despre mine.

Am început prin a avea, ca cei mai mulți, un serviciu. Am dovedit, în toate joburile și rolurile pe care le-am avut, că sunt o persoană pe care te poți baza și care își îndeplinește foarte bine sarcinile. Unul dintre șefii mei chiar mi-a spus odată:

– Tu ești genul de angajat ideal! Știu că, dacă îți dau o sarcină, e ca și rezolvată!

– Asta înseamnă că nu o să avansez niciodată! îmi amintesc că i-am răspuns glumind.

Numai că nu a fost chiar așa. Cu timpul, am început să trec granițele responsabilităților mele directe și să fac și alte lucruri sau să dovedesc aptitudini care m-au recomandat pentru o poziție de team leader și, mai apoi, de manager. Începusem, poate fără voia mea, o carieră.

Spun fără voie, deoarece structural nu sunt un om care să își dorească cu tot dinadinsul o carieră care să îi aducă recunoaștere, un birou mai mare sau celelalte beneficii oferite de un anumit statut. Dar, tot prin felul meu de a fi, odată angrenat pe scara ierarhică mi-am asumat pe deplin rolul și, mai ales, am încercat să dovedesc că merit încrederea acordată. Aveam, în primul rând, o responsabilitate față de oamenii pe care îi conduceam. Îmi amintesc și azi de prima mea reușită ca manager, atunci când o persoană mai în vârstă din echipa mea care obișnuia să cârcotească tot timpul și care cu greu accepta autoritatea altora mi-a spus odată:

– Să știi că ești cel mai bun șef pe care l-am avut până acum!

Lucrurile de genul acesta reprezentau o hrană pe care nu o gustasem încă și care îmi ofereau niște satisfacții diferite de cele avute până atunci în muncă. Trecerea de la statutul de angajat, când faci lucrurile cu mâna ta, la a livra printr-o echipă este una semnificativă, este o schimbare majoră de abordare pe care a trebuit să o gestionez și eu, dar pot să vă asigur că sentimentul de împlinire în cazul celei de-a doua posturi este unul mult mai mare!

De atunci încolo, însă, a început să se producă și dezechilibrul între muncă și viața mea personală. Zi de zi, serviciul a câștigat tot mai mult din timpul meu, într-o luptă parcă inegală și în fața căreia am devenit neputincios. Am ajuns să lucrez zilnic între 10 și 14 ore și vă puteți imagina cu ușurință că în timpul rămas nu eram într-o formă tocmai grozavă după oboseala acumulată.

Mă gândesc că este posibil să am chiar și o vocație pe care, însă, nu am avut timp să o descopăr sau întrețin din cauza lipsei de timp. Blogul pe care l-am înființat de curând este ca și copilul meu, iar articolele pe care le scriu reprezintă o adevărată hrană spirituală pentru mine. Poate chiar am vocație de autor, ca tatăl meu, cine știe?

Dacă ar fi să sintetizez într-o frază cele de mai sus, aș spune că sunt un om care a început cu un serviciu, care în timp a fost angrenat într-o carieră și care este posibil să aibă o vocație.

Cred că fiecare dintre ipostazele despre care am vorbit țin de alegerea personală a fiecăruia dintre noi. Este foarte important, însă, să ne asumăm opțiunea făcută. În cazul meu, nu îmi place să mă plâng că muncesc mult deoarece îmi place foarte mult ceea ce fac. A fost alegerea mea conștientă și știu că, dacă vreau să fac o schimbare, acest lucru ține iarăși numai și numai de mine! Iar acum știu ce îmi doresc, vreau să îmi recapăt echilibrul între muncă și viața personală!

Dorința aceasta s-a declanșat în mine după ce am văzut un filmuleț care m-a răscolit și care mi-a arătat semnificația timpului și importanța lucrurilor făcute la vremea lor. De multe ori, ratăm multe din cele ce ar trebui să le facem din cauza grabei cu care ne trăim viata, din lipsa de timp sau poate, chiar din nepăsare. Numai ca timpul nu stă în loc și, dacă nu prețuim așa cum trebuie fiecare moment din viață, mai târziu s-ar putea să regretăm. Iată filmul despre care vorbesc…

Viziunea prezentata de Baz Luhrmann, autorul filmului, mi-a demonstrat că este bine ca timpul să fie trăit la prezent, că nu ne ajută să trăim nici în trecut dar nici visători în viitor. Viața se desfășoară acum, în secunda asta! Dacă există vreun lucru în care merită investit, acesta este felul în care prețuiești timpul și pe cei din jurul tău! A fost un adevărat declic pentru mine! Timpul este chiar viața mea, așa că trebuie să am grijă de el!

Viața, atunci când este trăită în dezechilibru, nu poate fi una plină de satisfacții, nu este rotundă, dacă pot spune așa. În cazul meu personal, opțiunea care îmi oferă împlinire și satisfacții pe termen lung este cea care îmbină armonios toate aspectele vieții.

Sunt multe lucruri pe care le poți învăța, de exemplu, la un curs de management al timpului. Compania TMI este cea care a introdus pentru prima dată acest concept pe piață. Sunt metode și instrumente pe care le înveți și care sunt foarte utile, dar ține numai de tine dacă le și pui în aplicare, dacă găsești motivația să schimbi ceva în viața ta. Așa cum spune și sloganul TMI, „Inspiring change”, un curs te poate inspira, dar restul este responsabilitatea ta. Am să vă povestesc ce am început să fac eu în lupta de recâștigare a timpul personal din cel oferit muncii. Vă pot spune de la început că nu mi-am propus să aplic toate metodele odată, ci am ales dintre ele pe cele cu impactul cel mai mare și pe cele pe care am avut convingerea că le voi putea aplica cu consecvență.

În primul rând mi-am stabilit prioritățile în viață. Poate pentru prima dată după mult timp am pus familia pe primul loc, abia apoi cariera. Copiii mei au crescut mari, sunt școlari, au nevoie de mine din ce în ce mai mult. În plus, am de recuperat mult din timpul pe care trebuia să îl petrec împreună cu ei și de care i-am privat de multe ori.

Am observat apoi cum îmi petrec timpul la serviciu. Și am descoperit că o foarte mare parte a timpului este destinat ședințelor și citirii mailurilor, ceea ce dăunează evident eficienței. Mi-am stabilit ca și obiectiv să gestionez mai bine timpul alocat ședințelor și chiar militez în organizație pentru o abordare mai directă a unor subiecte care nu trebuiesc, neapărat, discutate într-un mod formal. Mailurile, mari consumatoare de timp mai ales într-o companie cum este cea în care lucrez și în care acestea reprezinta canalul principal de comunicare, au o perioada dedicată lor, doar o dată pe zi.

Îmi fac, în fiecare dimineață, o listă cu activitățile de care trebuie să mă ocup în fiecare zi și încerc să mă țin de acea listă. Astfel reușesc să am o imagine clară a priorităților.

Un alt lucru pe care l-am observat, fiind asaltat tot timpul de multe activități în același timp, este că nu mă concentrez complet asupra unui singur lucru și acest lucru duce la ineficiență și acumulare de stres. Din nefericire, la fel sunt tentat să fac și acasă. De exemplu, mă trezesc că îmi verific mailurile pe telefon în timp ce băieții mei îmi povestesc ce au făcut în acea zi la școală. Mi-am propus ca timpul pe care îl acord lor, sau pasiunii mele pentru șah, sau scrierii de articole pe blog, să fie un timp dăruit pe deplin, un timp de calitate. Fiecare activitate, fie că este acasă sau la serviciu, este una asupra căreia trebuie să mă dedic cu toată atenția.

Am început să dorm mai mult, odihna îmi permite să fiu mai eficient. Creierul are nevoie de un singur lucru pentru a te susține în activitățile tale și acesta este odihna. Mi-am reînnoit chiar abonamentul la sală pentru a face mai mult sport, pentru a avea grijă și de condiția mea fizică.

Pentru a stabili așteptările, i-am spus șefului meu, care obișnuiește să planifice ședințe lungi după terminarea programului, că urmăresc să obțin o balanță mai bună între muncă și viața personală printr-o eficiență mai mare. Și el a recunoscut că în echipa noastră nu avem cel mai bun echilibru și mi-a spus că mă va susține în demersul meu.

Toate cele de mai sus sunt măsuri pe care le-am luat în ultimele luni și pot să vă spun că încep să simt că balanța începe să se încline în direcția dorită de mine, iar echilibrul începe să se restabilească, încet, dar sigur. Mai este mult până voi fi mulțumit pe deplin, iar lupta va fi, cel mai probabil, una continuă.

Consider că fiecare dintre noi avem o opțiune personală cu privire la priorități și la felul în care ne menținem balanța între muncă și viața extraprofesională. Nu cred că există o rețetă universală, fiecare dintre noi este diferit și trebuie să își definească singur echilibrul cel mai potrivit pentru sine. Tocmai de aceea am preferat să vorbesc în numele meu, cu atât mai mult cu cât acest subiect este unul de actualitate pentru mine.

În concluzie, dacă ar fi să descriu cât mai succint momentul în care mă aflu, aș putea spune că muncesc mult, dar… mă tratez!

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2012.

Tagged , , . Bookmark the permalink.