O mașină se destănuie

Mă consider o mașină normală, nici prea prea, nici foarte foarte. Am însă o viață tare fericită și asta se datorează în primul rând lui. L-am cunoscut acum aproape 1 an și dacă îl întrebați o să jure și acum că a fost dragoste la prima vedere, că m-a plăcut de cum m-a zărit pe geamul showroom-ului. Adevărul că eram tare șic pe atunci, cu vopseaua aceea metalizată și strălucitoare!

De atunci suntem aproape nedespărțiți și ne înțelegem foarte bine. Atunci când ieșim la plimbare este o plăcere pentru amândoi. Eu îi ofer tot ce pot iar el mă conduce cu eleganță, deoarece mă cunoaște pe deplin, din bară în bară. Știe pe dinafară cum mă comport pe orice traseu, cu ce viteza maximă pot merge și consumul de carburant deși nu l-am văzut niciodată cu vreo agendă în mână notând lucrurile astea. Orice doamnă ar fi flatată de o asemenea atenție din partea unui bărbat, nu-i așa?

Ce să vă mai spun despre noi? Are un fel de al șaselea simț astfel că mă găsește imediat oriunde m-ar fi parcat și oricât ar fi de întortocheat locul de parcă un dispozitiv GPS nevăzut i-ar șopti la ureche pe unde să meargă.

Îmi amintesc că odată m-a parcat neregulamentar și m-au ridicat și m-au dus la parcul de mașini împreună cu alte mașini. Apropos, să știți că e foarte umilitor pentru o mașină să ajungă acolo, e ca și când voi ați fi duși nevinovați la secția de poliție… Vreau să vă spun că al meu a ajuns primul dintre toți ceilalți să mă salveze, de parcă cineva l-a anunțat că am pățit ceva. Ce înseamnă și telepatia asta… L-am iertat imediat, desigur!

El nu a uitat niciodată vreo zi de-a mea, fie că a fost vorba despre aniversarea poliței RCA sau CASCO, despre ITP sau rovinieta sau când a trebuit să efectuez vreo revizie. Spuneți și voi, nu-i așa că e perfect?

Secretul nostru? Ca în orice relație, eu cred că pe primul plan este comunicarea. Iar la capitolul comunicare, pot spune că excelăm! Am mai stat de vorbă și cu alte mașini dar lor nu li se întâmplă aceste lucruri minunate tocmai din cauza lipsei de comunicare cu proprietarul lor.

sevendriveAcum vă întrebați, desigur, care o fi motivul unei comunicări așa de minunate. Ei bine, ar fi o explicație. Îmi aduc aminte cum a doua zi după ce m-a cumpărat, el mi-a făcut un cadou deosebit. Era  un dispozitiv SevenDrive care comunică cu computerul meu de bord și cu o aplicație pe care el o are instalată pe smartphone. Mi-a șoptit că mi-a dăruit acel echipament de ultimă generație pentru că îi plăcuse mult sloganul lor: Dă glas mașinii tale! Nu-i așa că este un romantic? Și unde mai pui că mi l-a montat cu mâinile lui, nici nu a fost nevoie să mă ducă la service. Eh, senzația aceea de Plug&Play nu o s-o uit niciodată!

Dacă nu credeți ce v-am povestit, întrebați-l și pe el!

Tagged , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to O mașină se destănuie

  1. Pingback: SevenDrive | Prin cuvinte mă descopăr

  2. Adrian Manea says:

    Foarte frumos! Baftă!