Compania mea, afacerea mea

Compania mea, afacerea mea

– Vreau să vă solicit atenția pentru un anunț important! ne spuse apăsat directorul nostru tehnic, domnul Mihăilescu, abordând un aer misterios. După cum știți, de când a început criza, vremurile s-au schimbat, iar noi ca și companie trebuie să fim mai atenți cu costurile. Astăzi a venit momentul să aplicăm cu seriozitate câteva măsuri de eficientizare! Sala a început să fremete, ne uitam unii la alții și șușotelile creșteau în intensitate precum o avalanșă, acoperind încet, încet, discursul șefului. – Iar ni se taie din beneficii, spuse ferm convins unul dintre colegi. – Cred că e mai serios, pronostică altul, de data asta sigur ne umblă la salarii. – Ba eu zic că vine un val de concedieri, Dumnezeu să ne ajute! suspină o doamnă mai în vârstă care se apropia vertiginos de pensie. O să rămânem pe drumuri… – Vă rog! Dați-mi voie să vă spun despre ce este vorba! ridică vocea domnul director încercând să facă liniște. Astăzi vă anunț lansarea programului „Compania mea, afacerea mea”, spuse răspicat și făcu o pauză ca să fie sigur că toată lumea auzise. Ideea aflată la baza lui este să facem o schimbare de atitudine, să ne gândim la resursele companiei ca la resursele propriei noastre afaceri sau chiar familii. Și vă provoc, … Mai mult

Tricoul confiscat

– Tati, săptămâna asta vii mai devreme? mă întreba în fiecare seară Dragoș, băiețelul meu care tocmai împlinise 3 ani, mereu plin de speranță. – Imediat ce termin treaba la birou, vin, desigur, răspundeam eu. – Promiți? încerca el să smulgă o promisiune. De cele mai multe ori nu îi răspundeam pentru că știam că nu aveam să mă țin de cuvânt. În acea perioadă, apucam să ne vedem aproape doar în weekend. Dimineața plecam înainte ca el să se trezească, iar seara ajungeam după ce se culca. Proiectul în care eram angrenat trup și suflet de un an de zile și care era considerat cel mai important pentru compania la care lucram, se apropia de final și, consideram eu, nu puteam să las echipa pe care o coordonam singură. Ca urmare, ajungeam primul și plecam, de regulă, ultimul de la birou. Seara târziu, stăteam puțin de vorbă cu soția mea, care îmi povestea încântată câte minunății făcuse Dragoș în ziua respectivă. La 3 ani, copii sunt absolut adorabili, fac niște drăgălășenii extraordinare pe care eu, dintr-un motiv pe care nici acum nu mi-l explic, alegeam să le ratez. Îmi părea extrem de rău că nu puteam să trăiesc aceste momente alături de cel mic, … Mai mult

Diferențe de opinie

– Vai cum poți să arăți, nu înțeleg cum poți să te suporți așa! îi zise ea privind-ul de sus. Poftim, de ce priveliște am și eu parte într-o zi însorită, la un picnic ce se dorea reconfortant și relaxant… Nu mori de cald cu blana aia pe tine?  – Uite că nu mor, așa este corpul meu, acoperit de mult păr și asta nu mă deranjează absolut deloc, îi răspunse el aruncându-i înapoi o privire acidă. Iar dacă nu îți place ce vezi, poți să îți găsești alt loc pentru picnic sau să te uiți în altă parte! – Să știi că poți să schimbi puțin din look-ul pe care ți l-a dat Dumnezeu, nu cred că e niciun păcat în asta. Uite, îi împărtăși ea din secretele sale feminine, eu îmi îngrijesc cu multă atenție părul dorit, cel care are un rol estetic, iar pe cel nedorit îl înlătur fără să stau pe gânduri.  – Bine, dar preocuparea asta îți ocupă, desigur, o grămadă de timp, iar eu nu sunt dispus să dau din timpul meu pentru așa o activitate fără substanță, trase el concluzia, mai mult pentru sine. Și de ce zici tu că lipsa părului din anumite zone ale corpului este un motiv de … Mai mult

Ziua Alegerii

– Tati, m-am întors de la școală! strigă cel mic sărindu-mi în brațe. L-am prins din zbor și l-am strâns cu dragoste în brațe. Mă regăsesc așa de mult în el, îmi retrăiesc parcă copilăria și anii în care mergeam și eu la școală. Mai e un an și sosește și pentru el momentul acela atât de important, Ziua Alegerii. În lumea noastră, ColoPia, în fiecare an, toți copiii care termină studiile, sunt chemați în fața comunității pentru a își alege meseria, în Ziua Alegerii. Cel mic deja știe ce vrea să devină. Pentru că îi place enorm să călătorească, și-a ales deja menirea, o să fie o ștampilă de buzunar, Pocket Stamp, astfel va putea vizita multe locuri noi. Iar eu îl susțin în alegerea făcută, din toată inima! Doamne, îmi aduc aminte prin ce emoții am trecut eu atunci, de Ziua Alegerii, nu am fost deloc pregătit pentru pasul ăsta. Parcă și acum mă trec fiorii… Zilele treceau cu repeziciune, iar eu eram din ce în ce mai neliniștit, deoarece nu reușeam să mă hotărăsc ce fel de ștampilă vroiam să fiu. Eram complet blocat și nu făceam decât să îmi imaginez cum în acea zi, atât de importantă și care trebuia să fie una dintre cele mai speciale din viața … Mai mult

Blondă sau brună… nu-mi e totuna!

Era în jur de ora 10 dimineața, ora la care pe mai toți corporatiștii îi apucă cheful de treabă, asta după ce au savurat cafeaua și au întors pe toate fețele ultimele cancan-uri din firmă. Așadar, lucram cu spor la o prezentare, când, simt pe umăr o atingere ușoară. Era colega mea Roxana, o fată până în 30 de ani, cu un păr blond, lung și cârlionțat și cu o siluetă de invidiat, genul de fată care mănâncă orice și nu se îngrașă, spre disperarea colegelor ei. – Neața! Ce faci, ești ocupat? mă întrebă ea afișând un zâmbet larg. – Păi, da… așa și așa, mă rog, trebuie să termin o prezentarea până la finalul zilei, am mormăit eu nu prea convingător. – Ah, înțeleg, scuze de întrerupere, vroiam să vorbesc cu tine câteva minute, dacă poți. Am încuviințat din cap, așa că ne-am retras puțin mai departe de birouri, ca să putem vorbi. – Uite, am ceva să-ți spun care o să ți se pară poate puțin ciudat, spuse ea ținând privirea în pământ.  – Ia uimește-mă! am încercat eu să destind puțin atmosfera.  – Uite despre ce este vorba, așa cum știi, probabil, tocmai am încheiat o relație. Nu sunt într-o perioadă chiar roză, dar fac tot ce pot … Mai mult

Poveste cu aromă de cafea

– Bunicule! Hai repede, e timpul pentru povestea de seară! Mi-am pus deja pijamaua, m-am spălat pe dinți și te aștept în paaat! se auzi glasul pițigăiat al Mariei care striga cât o țineau puterile ca să fie sigură că vocea ei va răzbate din camera ei până în sufragerie. – Vin imediat, draga mea! m-am grăbit să-i răspund știind că nicio amânare nu este posibilă. Serile din vacanța de vară, pe care și-o petrece aproape în întregime la noi, bunicii ei, sunt momentele noastre preferate, cele în care Maria se culcușește la pieptul meu și pășim împreună în lumea poveștilor. Am învățat alături de ea că limba poveștilor este chiar limba copiilor, deoarece le ajunge direct la suflet. Istorioarele pe care le citesc Mariei în fiecare seară îi pun imaginația la lucru și fac trecerea către alte tărâmuri de poveste – visele nopții – atât de ușoară, încât este aproape imperceptibilă. De ceva vreme, începusem să îi citesc din 1001 de nopți iar Maria asculta fiecare poveste cu sufletul la gură. Întruna dintre seri, îi spuneam o nouă aventură istorisită de Șeherezada, însă, deși povestea era captivantă, simțeam că ceva nu e în regulă, cea mică se tot foia și părea că se gândește la altceva. Deși o urmăream cu coada ochiului, mă făceam că nu … Mai mult

Începe SuperBlog 2015

Începe SuperBlog 2015

După 2 participări la SuperBlog, în 2012 și 2013, o pauză în 2014, iată ca mi s-a făcut dor de concursul ăsta care are, fără nicio îndoiala, un farmec aparte. De ce mi-a lipsit SuperBlog? Pentru că mi-a oferit de fiecare dată o perioadă de intensă creativitate, m-a provocat să  găsesc cele mai originale idei pentru temele propuse în termene extrem de strânse și m-a ținut cu sufletul la gură la fiecare dintre notele pentru articolele înscrise în concurs. Concurenților tradiționali deja le spun bine v-am regăsit, celor noi le spun bun venit și îi asigur că nu or să regrete această experiență. Succes tuturor participanților, fie ca cei mai inspirați sa fie răsplătiți cu aprecierea juriului!