Garajul

Garajele au dovedit de-a lungul timpului că sunt adevărate surse de inspirație și vetre unde s-au copt și de unde au plecat cei mai de succes oameni și cele mai importante afaceri care au definit, influențat și chiar schimbat la propriu lumea în care trăim. Ce afaceri au demarat într-un garaj? Amazon, Apple, Disney, Google, Harley Davidson sau Hewlett-Packard sunt suficiente exemple ca să înțelegeți la ce mă refer? Așa că de ce ar fi de necrezut că LaptopGarage, un magazin online ce comercializează componente laptop cu 12 luni garanție, oferind service și reparații laptopuri nu ar fi unul dintre viitoarele business-uri care vor revoluționa lumea online. Garajul este și va fi cel mai mare descoperitor al afacerilor care construiesc viitorul! Iată-mă, așadar, ajuns și eu la garajul de laptopuri pentru a-mi aduce la zi unealta pe care o folosesc acasă pentru blogging, prelucrare poze și filme personale sau, pur și simplu, pentru navigarea pe internet. Deoarece laptopul meu este destul de vechi, primul lucru la care mă uit este să găsesc o opțiune de a schimba bateria. Un laptop nu este laptop dacă nu are autonomie și nimic nu mă deranjează mai mult decât să trebuiască să fiu tot timpul … Mai mult

Reduta

În fiecare an există o zi specială, adresată celor împătimiți în ale cumpărăturilor, o zi cu o cavalcadă de reduceri, o adevărată nirvana pentru shop-eri. Ați ghicit, cu siguranță, că este vorba despre Black Friday! Fiecare companie sau magazin care se înrolează în această nebunie a reducerilor se transformă pentru o zi într-o adevărată redută aflată sub asediu. Asta îmi inspiră magazinele care vin cu oferte speciale și care sunt luate cu asalt de către un public gata să cumpere chiar și lucruri de care nu are neapărată nevoie, doar pentru că le poate obține la un preț foarte bun. După săptămâni întregi de pregătiri în încercarea de a fi mai tari decât competiția, întorcând pe toate fețele opțiunile de a obține volumul dorit fără de care nici nu poate fi vorba despre profit, magazinele își deschid porțile de Black Friday! Este îmbucurător faptul că an de an, tot mai multe magazine intră în acest joc, una dintre aceste redute fiind… La Redoute, un magazin online de haine și încălțăminte pentru femei, gravide, copii și bărbați. În plus, acesta oferă și articole de lenjerie, accesorii și decorațiuni interioare. Pentru un asediu reușit este nevoie ca și noi, cumpărătorii, să ne pregătim … Mai mult

Obișnuiește-te să împarți

Am dat de curând peste mai multe spoturi video care promovează portalul de anunțuri imobiliare Imopedia.ro, o unealtă devenită indispensabilă atât pentru particulari, cât și pentru agenții imobiliari. Vreau să spun că mi-a plăcut tare de tot videoclipul Taxi făcut special pentru Imopedia, un cântec cu ritm, umor și mult adevăr, intitulat „Obișnuiește-te să împarți și cu altcineva”. Priviți-l și voi, e genial! Pentru mine, o publicitate făcută cu umor merge la sigur, apreciez foarte mult pe cei care reușesc să combine realitatea cu pragmatismul și cu hazul. Îmi amintesc că am folosit serviciile Imopedia.ro de fiecare dată când am avut nevoie să închiriez apartamentul pe care îl dețin și folosesc în acest scop. De fiecare dată am găsit o platformă intuitivă, prietenoasă și ușor de utilizat, iar faptul că a reușit să mă pună rapid în contact cu potențialii chiriași a însemnat pentru mine confort și scurtarea perioadei în care am reușit să contractez apartamentul. Imopedia a reușit să creeze o adevărată comunitate în jurul său, acest lucru dând putere și stabilitate proiectului. Mai nou, vine și cu o platformă modernă, completă refăcută, gata să răspundă celor mai mari exigențe ale utilizatorilor. Felicitări celor de la Imopedia.ro pentru felul inedit … Mai mult

Dragă Moș Crăciun…

… știu că nu ți-am mai scris de ceva vreme dar, din grabă sau lipsă de timp, am trecut cu vederea acest lucru în multe dintre sărbătorile ultimilor ani. De fapt, dacă stau mai bine să mă gândesc, cred că nu ți-am scris de pe vremea când te numeai, din motive pe care nu le-am înțeles niciodată, Moș Gerilă… Oricum, te iubeam mult și pe vremea aceea și să știi că îmi pare rău că nu am mai corespondat cu tine, dar faptul că îți scriu acum este o dovadă că vreau să mă revanșez! În primul rând, te rog să îmi readuci Crăciunul în suflet și în minte, astfel încât să fiu pătruns în fiecare por al meu de acest moment deosebit și să îl trăiesc cu toată ființa mea, lăsând deoparte toată nebunia pe care zilele moderne ne fac să o acceptăm. Te rog să mă ajuți să trăiesc clipa, să simt fiecare colind, fiecare cântec de Crăciun, să observ fiecare copil care își turtește nasul de vitrina unui magazin de jucării șoptindu-ți ce mult și-ar dori un anumit lucru de acolo. Fă în așa fel încât spiritul Crăciunului să fie în mine! Apoi, dragă Moș Crăciun, te rog să … Mai mult

Să visăm prin ochii copiilor noștri

Am fost fiecare dintre noi copii și am trăit, cu siguranță, visurile copilăriei și am văzut lucruri sau întâmplări pe care le-am interpretat într-un fel în care doar copiii o pot face. Copilăria oferă niște atuuri incredibil de puternice precum inocența, lipsa de inhibiții sau libertatea gândirii pe care trecerea timpului nu face, din păcate, decât să le tocească. Ceea ce trebuie să facem pentru a redescoperi acea perioadă minunată din viața noastră este să încercăm să privim viața cât mai des prin ochii copiilor noștri. Comunicând cu copilul din noi redevenim din nou, măcar pentru câteva clipe, copii. Zilele trecute, Dragoș, băiatul meu cel mare, mi-a citit o scurtă compunere pe care o făcuse pentru ora de limba română și am avut din nou un moment de redescoperire a gândirii inocente și pline de imaginație. Dați-mi voie să împărtășesc cu voi acest text. Culorile toamnei Toamna face să plouă cu culori pe care le găsim peste tot. Unele curg din veșmântul împăraților, iar altele plutesc pe cer după ploaia binecuvântată. Culori găsim și după-amiaza, ele acoperă toată bolta cerească. Venite parcă dintr-un nucleu luminos și portocaliu ce pare că stă să cadă, ele sunt calde, blânde, ca niște valuri de culoare … Mai mult

Destinație necunoscută

Te-ai simțit vreodată copleșit de toate îndatoririle pe care le ai acasă sau la serviciu, plin până la refuz de grijile cotidiene? Ai simțit nevoia să lași totul, să îi iei pe ai tăi de braț și să pleci unde vezi cu ochii, fără să te mai uiți înapoi? Doar așa, ca să evadezi măcar pentru câteva zile din nebunia de zi cu zi. Dacă ai simțit vreodată cele descrise de mine mai sus, atunci te invit cu mine într-o călătorie virtuală către o… destinație necunoscută! Există atât de multe locuri încărcate de istorie, pline de priveliști minunate și care îți pot oferi momentele de relaxare și de reîncărcare a bateriilor pe care, cu siguranță, le meriți pe deplin! Prima destinație spre care aș dori să evadez este, fără îndoială capitala Olandei, Amsterdam. Întotdeauna mi-am dorit să vizitez acest oraș și sincer nu știu de ce nu am făcut asta până acum, dar nu este timpul pierdut. Mă fascinează gândul să mă pot plimba pe podurile care împânzesc orașul sau să vizitez bisericile excentrice. Un oraș liniștit și deopotrivă plin de tentații. Un centru european potrivit atât pentru cumpărături, relaxare sau party în adevăratul sens al cuvântului. Apoi, mi-aș continua … Mai mult

Prințul și bobul de mazăre

Vă amintiți cu siguranță de povestea prințului care dorea să își găsească jumătatea și, pentru a fi sigur că va avea o soție de viță nobilă, le testa pe toate pretendentele sale pentru a verifica autenticitatea originii lor. Niciuna tu trecuse testul, până acum… Povestea spune că, într-o seară cu o furtună puternică, o tânără a bătut la ușa castelului cerând adăpost și susținând că este o prințesă. Ca să se convingă de acest lucru, slujitorii au pregătit acesteia un pat pe care au pus mai întâi un bob de mazăre, apoi 20 de saltele și tot atâtea perne. Dimineață, fata li s-a plâns că nu a închis un ochi toată noaptea din cauza unei ridicături în pat care i-a maltratat corpul sensibil toată noaptea. Astfel, prințul și-a găsit consoarta și au făcut o nuntă de trei zile și trei nopți. Povestea asta îmi aduce mereu aminte de importanța unui pat confortabil, care să îți asigure cele mai bune condiții pentru odihnă, pentru că unul dintre secretele longevității este, fără îndoială, odihna îndestulătoare și de calitate. Avem nevoie de odihnă asa  cum avem nevoie de aer, de apă sau de hrană, iar elementul cel mai important al unui pat primitor … Mai mult