Poveste de Crăciun

„S-au văzut prima oara într-o seară de mai
S-au plăcut, el avea părul scurt, ea bălai
Parcă se cunoșteau, ochi în ochi se priveau
Ca și când timpul ar sta în loc.

Nu știa ce sa-i spună și se fâstâcea
El era cu 2 ani mai în vârsta ca ea
La același liceu, cu același troleu mergeau
Dar fără să fi știut.

Se întâmpla oare s-ajungi să îți găsești
O jumătate cu care toată viața ai să trăiești?”

[…]

Trecuseră deja 5 ani de când avusese curajul să intre în vorbă cu ea. După ce se priviseră lung câteva săptămâni la rând, el făcuse un efort supra-omenesc și, într-o bună zi, roșu din cap și până în picioare, se dusese la ea și îi spusese:

– Știi… Am… Aș vrea… Dacă nu te superi… Nu știu cum să-ți spun… Ai vrea să… ieșim diseară în oraș?

– Desigur, răspunse ea zâmbind și cu o siguranță care au făcut să îi treacă pe loc toate emoțiile.

Fusese cel mai greu moment din viața lui, iar acum se simțea ca un gladiator ieșit învingător după o luptă crâncenă. Era o victorie incredibilă, mai ales asupra emoțiilor care l-au împiedicat atâta timp să facă pasul. Răsuflă ușurat… O făcuse!

Apoi, lucrurile au decurs cu atâta naturalețe încât, parcă era prea frumos să fie adevărat. Își ghiceau gândurile, se trezeau de multe ori începând să spună același lucru și râdeau cu mare poftă de câte ori se întâmpla asta!

[…]

Era un început de decembrie. Se mutaseră deja împreună, el terminase facultatea de un an și se angajase de curând, iar ea tocmai intrase în ultimul an. Era o iarnă capricioasă, care se instalase încă din noiembrie cu zăpadă multă și viscole. Se anunța un Crăciun de basm, cu multă zăpadă! Iar el se simțea ca la început, înainte să aibă curajul să îi vorbească prima oară… Avea un plan minunat, vroia ca de Crăciun să o ceară de soție și avea niște emoții de necontrolat. Trebuia ca totul să fie perfect… bradul, inelul, cuvintele pe care avea să le rostească… Era atât de emoționat, încât îi era teamă că o să se dea de gol și o să strice totul. Ea intrase deja la bănuieli pentru că, în ultima vreme, era cam tăcut și cu gândurile aiurea. El se scuza, spunând că era la început cu jobul pe care tocmai îl obținuse și acesta îl solicita foarte tare.

El își imagina diverse scenarii despre cum vor decurge lucrurile, repeta într-una diverse variante în care să îi spună din nou ce simte pentru ea și cum își dorește să petreacă toată viața alături de ea… Nimic nu i se părea suficient de convingător și încerca cu disperare să găsească ceva mai bun. Iar zilele treceau cu repeziciune!

Trebuia să se hotărască și asupra unui inel. După serviciu, pleca în goană în oraș și colinda prin toate magazinele de bijuterii din centru. Le cunoștea aproape pe dinafară, dar, deși găsise câteva modele care să îi placă, nu putea să ia o decizie. Adormea cu greu seara, gândindu-se la toate inelele pe care le văzuse de multe, multe ori.

Într-o seară, parcă din senin, a realizat că peste trei zile venea Ajunul Crăciunului și nu cumpărase încă nimic. A intrat brusc în panică! Orice ar fi, a doua zi trebuia să ia o decizie!

În noaptea aceea n-a putut dormi deloc, a revăzut în minte toate modelele care îi plăcuseră și a reușit chiar să se și hotărască! Știa ce avea să facă a doua zi! Ziua următoare la serviciu a trecut chinuitor de greu, secundele abia se târau, iar, când s-a terminat programul a plecat ca din pușcă la magazinul de bijuterii. De data asta era coadă, așa că a trebuit să aștepte destul de mult… Fremăta… Când i-a venit rândul i-a spus vânzătoarei că vrea să cumpere un inel.

– Pe care dintre ele îl doriți? a întrebat vânzătoarea.

– Haideți să vi-l arăt…

S-a îndreptat spre vitrină și atunci a înlemnit! Inelul pe care îl alesese nu mai era pe raft. I s-a spus că era ultimul și că tocmai se vânduse…

– Merg vânzările, domnule, în zilele astea… Așa i-a spus vânzătoarea dar el nu părea să audă… Cerul tot se prăbușise asupra lui…

Buimăcit, a plecat spre piața din apropiere, sperând să găsească măcar un brad frumos. De data asta, a avut noroc! Erau o mulțime de brazi foarte frumoși, mai ales că ningea ușor și aceștia păreau coborâți dintr-o poveste! A cumpărat unul tare frumos și l-a dus acasă, unde a fost primit ca un erou. Ea s-a bucurat enorm de bradul perfect și l-a primit cu toată dragostea. Dar el era încă năuc, după întâmplarea de la magazinul de bijuterii.

Toată noaptea următoare s-a perpelit, gândindu-se la o soluție și de abia așteptând să se facă dimineață. Singura speranță pe care o mai avea era să caute și pe internet. Cum a ajuns la serviciu, a început să caute pe net magazine care vând bijuterii cu cristale, pentru că inelul pe care îl dorea pentru viitoarea lui logodnică trebuia să fie unul strălucitor. Pe unul dintre site-urile de bijuterii, a descoperit exact inelul pe care îl dorea. A pus mâna pe telefon imediat și, persoana de la celălalt capăt al firului i-a răspuns că, desigur, îl au pe stoc. Ce ușurare! Mai mult, i l-au putut livra în aceeași zi! Era salvat! Salvatorul lui a fost LuxuryGifts.ro, un magazin online de bijuterii, care te ajută să alegi cele mai bune cadouri pentru cei dragi.

A urmat un Ajun și un Crăciun minunat! Au împodobit bradul împreună și au așteptat să vină Moș Crăciun. El nu s-a bâlbâit deloc. Ea, în culmea fericirii, a acceptat imediat cererea lui în căsătorie și au petrecut niște sărbători de vis! O bijuterie tocmai le schimbase viața pentru totdeauna!

[…]

Peste-un timp și-au dat mâna și s-au logodit

Se iubeau, erau tineri și n-aveau nimic
Însă nu mai conta, erau doar el și ea
Într-o poveste cum n-a mai fost.

Se întâmplă oare s-ajungi să iți găsești
O jumătate cu care toată viața ai să trăiești?

Mai târziu nici pe ei anii nu i-au iertat
Ea purta ochelari, el era grizonat
Ședeau lângă copii, senini ca-n prima zi
Și se gândeau la o seara de mai..
Se gândeau la o seara de mai..
Se gândeau la o seara de mai..

Povestea de mai sus poate fi a oricăruia dintre noi. Viața este un șir nesfârșit de alegeri pe care le facem și care ne determină calea pe care o urmăm. Iar protagoniștii din povestea de dragoste a lui Ștefan Bănică sunt doi dintre cei care au făcut o alegere bună!

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2012.

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.