Proba 21. Cadoul Perfect

Lunile octombrie și noiembrie înseamnă, pentru o parte importantă a blogosferei din România, transformarea acestora în superbloggeri, prin participarea la concursul Superblog, o competiție devenită deja tradițională. Eu sunt la a doua participare la acest concurs, dar acesta a devenit deja o dependență… plăcută dealtfel :-). De-a lungul celor două ediții la care eu m-am înscris, am asistat la enorm de multe discuții, mai ales pe grupul dedicat de pe facebook, discuții legate de felul în care au fost enunțate temele de către sponsorii competiției. Ba că tema nu a fost prea clară, lăsând loc de interpretări, ba că nu au fost respectate criteriile de jurizare și așa mai departe.

Iată că unul dintre sponsorii ediției de anul acesta, LuxuryGifts, mi-a ridicat mingea la fileu, propunând o probă prin care ne îndeamnă să organizăm un concurs pe blogul nostru cu o temă la alegere dar care să aibă legătură, bineînțeles, cu LuxuryGifts. Așa că voi încerca, în cele ce urmează, să-mi imaginez că sunt creatorul unei probe pentru concursul Superblog 2014 și voi încerca să definesc tema cât mai clar și ne-interpretabil posibil. De aceea, acest articol are exact structura probei 21 a concursului Superblog, pe care îmi imaginez că l-am deturnat pentru câteva zile. Să începem, așadar!

luxurygiftsTitlul probei: Cadoul Perfect

Sponsorul probei: decanu.ro, featuring LuxuryGifts.ro

Introducere:
Vi s-a întâmplat să fiți chemați pe nepusă masa la o aniversare a unui prieten de-al vostru și să trebuiască să îi luați un cadou așa, în grabă, în drum spre locul unde avea loc petrecerea? Vă mai amintiți senzația de neliniște atunci când ați observat că se apropie ora când trebuia să ajungeți la întâlnire fără să vă fi hotărât încă asupra cadoului? Dacă toate acestea vă sunt cunoscute, iată care este provocarea concursului propus de mine.

Enunțul probei:
Scrie un articol pe blogul tău prin care să ne spui cum alegi Cadoul Perfect pentru un membru al familiei, un prieten sau un partener de afaceri. E nevoie să abordezi diferit felul în care te gândești la cadou în funcție de celui căruia îi este adresat? Cum te asiguri că o să îi faci cu adevărat o surpriză plăcută? Crezi că există o rețetă prin care să asortezi un cadou cu persoana pe care o dăruiești (vârstă, zodie, pasiuni, etc)?

Pentru inspirație, vă invit să vizitați magazinul online  LuxuryGifts.ro care are o experiență de peste 20 ani în comerțul cu cadouri de suflet.

UPDATE:
Sper să nu fie nevoie dar, dacă va fi cazul, voi încorpora feedbackul primit de la participanți și voi actualiza enunțul probei astfel încât să elimin posibilele nemulțumiri sau contestații. 

Surse de informare recomandate:

  • www.luxurygifts.ro
  • www.facebook.com/luxurygiftsro
  • Vă prezint un film care m-a inspirat în crearea acestui concurs, despre modul în care LuxuryGifts rezolvă dilema alegerii unui cadou pentru un bărbat:

Cerințe tehnice:

  • Cuvinte cheie de utilizat (cel puțin unul dintre ele): cadoul perfect, alegere, cadou, cadouri
  • Link la www.decanu.ro pe unul dintre cuvintele cheie folosite în text

Criterii de jurizare:

  • Folosirea diacriticelor (știu că o să spuneți că acest lucru este penalizat de motoarele de căutare dar, în opinia mea, folosirea caracterelor speciale românești înseamnă respect față de limba maternă)
  • Corectitudinea exprimării
  • Argumentarea cât mai creativă a felului în care se încearcă asocierea unui cadou cu o persoană

Juriu: Dan Niculescu, proprietar – www.decanu.ro

Termen limită: 23 noiembrie 2013, inclusiv (pana la ora 23:59)

Termen de jurizare: 30 noiembrie 2013

Premiile probei: 
Un voucher de reducere de 50% la produse din gama “Butoni și bijuterii de fantezie” pe care o găsiți pe LuxuryGifts.ro.

Pentru a participa la aceasta proba, vă rugam:

1. Să redactați un articol pe tema enunțată mai sus și să-l publicați pe blogul vostru.
2. Să menționați în articol că acesta a fost scris pentru concursul organizat de www.decanu.ro (de exemplu, la finalul textului);
3. Să lăsați un comentariu la acest articol în care să menționați linkul articolului cu care participați la concurs.

Pentru a ne fi tuturor mai ușor să urmărim informațiile legate de competiție, vă rugăm să comentați numai la subiect. Vă mulțumesc!

Acest articol a fost, totuși, scris pentru concursul Superblog 2013, a cărei probă 21 a fost deturnată pentru câteva zile.

Tagged , , . Bookmark the permalink.

3 Responses to Proba 21. Cadoul Perfect

  1. decanu says:

    Ei, ce spuneți? Am reușit să fiu suficient de clar în enunțul probei, astfel încât să nu isc neînțelegeri și nemulțumiri?

  2. maya says:

    Apăi, măi Dane! De două luni tot scriu articole pe blogul meu, acum zău, cu tot respectul pentru concursul tău elaborat și inspirat,chiar nu-mi vine să mai scriu încă unul. Îmi asum răspundere pentru ceea ce pierd. Am trecut doar să-ți urez succes!