Soluția salvatoare

– Vecine! Vezi că ai uitat farurile aprinse la mașină!

– Mulțumesc mult! Cobor imediat! am răspuns eu, cu adevărat recunoscător. Era gata să o fac de oaie, am gândit, mâine urma să plec cu familia în mini-concediul de 1 decembrie cu mașina și să rămân fără baterie era ultimul lucru de care aveam nevoie, mai ales că era vineri după-amiaza.

Aproape am zburat pe scări către locul de parcare, plin de speranță că voi prinde acumulatorul încă în viață. Am avut un presentiment în momentul în care nu am văzut nimic luminând la mașină, deși începuse să se întunece de-a binelea. Când am ajuns lângă mașină am realizat că era prea târziu, farurile nu mai erau aprinse, iar proba de pornire mi-a confirmat că pierdusem bateria…

Am încercat să mă liniștesc și să caut soluții. Prima care mi-a venit în minte a fost să îl chem pe vecinul care mă prevenise mai devreme să îmi dea curent, pentru că avea mașina parcată exact lângă a mea și știam că are și cabluri. Omul, binevoitor, a venit degrabă, dornic să mă ajute. Doar că am făcut-o de oaie, din exces de zel, am prins eu cablurile pe bateria lui și cred că le-am pus invers pentru că, într-o clipită, bateria lui era la fel de goală ca și a mea!

– Ce-ai făcut, măi omule! m-a întrebat vecinul îngrozit. Mi-ai terminat și mie bateria. Ce facem acum?

Stăteam cu fruntea în palme, gândindu-mă la o altă variantă. L-am sunat pe amicul meu Tudor. Acesta, săritor, zice că poate veni cu un acumulator auto de pe mașina lui. E drept că el nu folosește mai deloc mașina așa că nu prea știa cât mai era de încărcată bateria. Am acceptat, iar el a venit în mai puțin de 15 minute cu bicicleta și cu acumulatorul în coșuleț. Am montat bateria plin de speranță, m-am suit în mașină, contactul a aprins beculețele pe bord, am dat la cheie și… nimic. Matahalei mele de mașină cu motor de 2 litri diesel nu îi ajungea curentul de la bateria lui Tudor.

Situația se complica, iar ultima șansă era să îl chem pe vărul meu, David, să mă tracteze până la service-ul de la intersecție, acolo unde au un punct deschis non-stop pentru probleme minore. A venit și el în juma de oră și am încercat să leg șufa de cârligul mașinii lui. Surpriză de proporții, nu avea unul.

– Leagă de bară direct, nu se întâmplă nimic! m-a îndemnat vărul.

Așa am făcut, doar că atunci când a pornit în trombă, trosc, bara lui a rămas pe loc, ca și mașina mea. Stăteam acum împreună cu vecinul, amicul Tudor și vărul David, scărpinându-ne în cap, rămași fără soluții. Într-o oră și ceva reușisem performanța să omorâm 3 baterii și să desfigurăm o bară spate…

– Mai bine te duci sus să o anunți pe soție că plecați cu trenul, să facă bagaje mai puține, mustăci vecinul apoi tăcu brusc la privirea mea tăioasă.

Aproape că urma să îi urmez sfatul când aud în spate vocea unui trecător.

– V-am văzut mai devreme când am trecut spre piață chinuindu-vă să porniți mașina. Tot nu ați reușit?

Pentru că niciunul dintre noi nu a binevoit să îi răspundă, a continuat.

– De ce nu sunați la BateriiAuto.net? Încă e devreme, până la ora 20 au program, așa că sigur vă servesc. Văzând că ne-a captat atenția, a continuat. Doar le spuneți ce marcă de mașină aveți, iar ei vin cu bateria potrivită, o montează, fac măsurătorile necesare și nici nu pierdeți garanția. A, încă ceva, îți iau și bateria uzată de care nu e așa ușor să scapi.

Ne mai având nicio variantă, am căutat repede pe smartphone site-ul lor. Am introdus pe google cuvintele baterii auto cu montaj la domiciliu și i-am găsit primii în lista de rezultate ale căutării. Am luat numărul lor de telefon, i-am sunat și minunea s-a întâmplat. Peste aproape o oră eram posesorul unei baterii auto Rombat noi-nouțe. Totul s-a petrecut exact așa cum mi-a spus trecătorul salvator, așa că l-am invitat, evident, la o bere.

Am băut nu una ci vreo trei beri, în cele din urmă, făcând haz de necaz și râzând cu poftă amintindu-ne cum am încercat noi să rezolvăm o problemă teoretic simplă legata de un acumulator auto și câte pocinoage am făcut. La un moment dat, îmi sună telefonul.

– Alo? Da, mami. A, am coborât puțin. Nu s-a întâmplat nimic, am ieșit cu băieții la o bere. Da, da, nu mai stau mult. Știu că mâine plecăm la prima oră la drum!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Surse foto: super-blog.eu

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.