Povestea Scufiței Roșii corporatiste

Copilăria a trecut de mult… Parcă a fost acum o sută de ani când mă trimitea mama cu coșulețul de bunătăți la bunica mea, care stătea tocmai în capătul celălalt al pădurii. Am trecut cu bine prin toate peripețiile mele cu lupul cel rău. Cu ajutorul vânătorului, bineînțeles. Am și rămas buni prieteni. E un om extraordinar, care ar putea fi orice, chiar și profesor sau ministru, numai că, fiind brânză bună în burduf de câine, a preferat să nu se complice și să aibă o viață tihnită, în mijlocul naturii, departe de orice stres. Mă rog, treaba lui. Eu, însă, nu sunt așa! Dintotdeauna, mi-am dorit să plec din sat și să ajung cineva. Într-un loc uitat de lume nu faci nicio brânză. Trebuie să mergi acolo unde se întâmplă lucrurile cu adevărat importante… la oraș! Așa că am bătut-o pe mama la cap și m-a trimis la școală la oraș. De provincie, e adevărat, dar măcar a fost un prim pas. Acolo am învățat ca o nebună, m-am luptat pentru fiecare notă și am fost cea mai bună din clasă. După liceu, m-am mutat în capitală și am intrat ca în brânză la facultate, fără nicio emoție. Ei, de aici încolo a început … Mai mult