Ne dați ori nu ne dați?

halloween

De la revoluția din ’89 încoace, am importat întruna tradiții care nu ne aparțin. Pe unele dintre ele le-am adoptat chiar pe de-a întregul, deși multe voci consideră că nu am făcut bine. Ele susțin că ne pierdem identitatea împrumutând obiceiuri și sărbători care nu ne caracterizează și pe care nu le înțelegem. Precum Halloween-ul de ieri. Pot să înțeleg până într-un anumit punct pe cei care susțin păstrarea identității noastre de români, dar aș vrea să le dau și o altă perspectivă. Suntem atât de prinși în tumultul vieții, încât ratăm mult mai multe momente de liniște și fericire neaoșă decât generațiile trecute. Așa că, fiecare tradiție sau motiv de a petrece câteva momente cu cei dragi sunt binevenite. Asta am simțit eu ieri, pe când am hotărât să sărbătoresc în sfârșit Halloween-ul și, astfel, am scobit până la epuizare cei doi dovleci împreună cu băieții mei pentru a îi transforma în creaturile înfricoșătoare ale sărbătorii importate a Halloween-ului. Partea cea mai frumoasă este că am petrecut timp în familie și am construit împreună o amintire frumoasă. Ce dacă nu e o tradiție pur românească? Și, dacă stau bine și mă gândesc, Treat or trick? sună seamănă izbitor cu Ne … Mai mult

Despre libertate

Care este primul lucru la care te gândești dacă te întreb ce înseamnă pentru tine libertatea? Este o întrebare dificilă la care sunt sigur că îți va fi greu să răspunzi imediat. Deasemenea, este foarte probabil ca răspunsul tău să fie diferit de al altuia și asta pentru că fiecare individ are valori diferite și, de aceea, fiecare înțelege și percepe libertatea altfel. Sunt atâtea feluri în care putem vorbi despre libertate încât realizez că este imposibil să cuprinzi totul într-un articol. Încerc totuși… Nevoie de libertate cea mai de bază este, poate, libertatea fizică, care presupune a nu fi îngrădit în ceea ce privește capacitatea de a te mișca și acționa liber, de a alege un anumit stil de viață. Libertatea de exprimare vine și ea ca o nevoie esențială. Cei care au trăit în perioada comunistă înțeleg cel mai bine ce înseamnă să nu poți vorbi liber, deschis, să îți autocenzurezi fiecare cuvânt și apoi fiecare gând. Astăzi, faptul că îți poți exprima opinia despre absolut orice, faptul că presa și media poate dezbate pe marginea oricărui subiect pare ceva de la sine înțeles, un drept implicit. A fost însă nevoie de jertfe omenești pentru recăpătarea libertății de … Mai mult

O lecție de istorie poloneză

Legia Varsovia Steaua

Aseară m-am uitat și eu, precum o țară întreagă, la meciul Legia Varșovia – Steaua, o partidă care a avut o miză extraordinară, accesarea grupelor UEFA Champions League. Mai presus de comentariile sportive, dincolo de bucuria de a vedea o echipă românească din nou în elita fotbalului european, eu am avut impresia că particip la o lecție de istorie. Dați-mi voie să vă explic. Încă dinainte de începerea meciului, în timpul relatărilor și interviurilor de la fața locului, am simțit că publicul polonez este unul deosebit. Odată cu fluierul de start al meciului, fiecare suporter din tribună a intrat parcă într-o transă din care nu avea să iasă până mult după terminarea meciului. Felul în care publicul polonez știe să își încurajeze echipa este unul extraordinar! După numai 9 minute, scorul era 2-0 pentru Steaua și îmi închipui liniștea care s-ar fi așternut peste un stadion din România. Ei bine, pe stadionul din Varșovia acest lucru nu a contat, entuziasmul și susținerea suporterilor față de Legia a fost una continuă, consistentă și necondiționată. Iar în teren, jucătorii nu au avut niciodată capul plecat și nici nu au dat senzația că au renunțat la luptă. Slavă cerului că meciul nu a mai … Mai mult

Național Arena – un stadion civilizat

Ieri am fost pentru a doua oară pe National Arena însoțit de băieții mei, dar a fost primul meci cu miză și cu mulți spectatori, aproape 41.000 de microbiști participând ieri la Steaua – Vardar Skopje. M-am simțit în siguranță pe stadion și credeți-mă că atunci când mergi cu copiii ești mult mai atent la acest aspect. Deși lume multă, așa cum spuneam, stadionul poate să preia cu ușurință un volum mare de spectatori. Am ajuns la stadion cu 30 de minute înainte de meci și în 15 minute eram așezați pe scaune. Arena arată foarte cochet și modern, dându-ți senzația, de îndată ce îi calci porțile, că ești pe un stadion al unei mari echipe europene. Curățenia este acceptabilă, toaletele bine întreținute, iar faptul că nu se fumează decât în exteriorul stadionului dau un aer de civilizație de care aveam nevoie. National Arena începe să se prezinte ca un stadion occidental, unde poți veni fără grijă cu copiii pentru a urmări un meci de fotbal și pentru a le sădi celor mici dragostea pentru sport. Mai sunt câteva aspecte care trebuiesc corectate și care țin de comportamentul unora dar primul pas a fost făcut, există cadrul în care gradul … Mai mult

Văcuța de lux

Lucrez în Pipera cea „frumos curgătoare”. La multinațională. Pipera a fost și este într-o continuă schimbare foarte interesantă de urmărit. În ultimii 20 de ani încearcă cu multă consecvență să se transforme dintr-un sătuc de la marginea Bucureștiului, într-o zonă rezidențială care pulsează de opulență. Numai că atmosfera patriarhală nu se lasă ușor învinsă iar imaginile inedite în care trecutul și prezentul coabitează sunt nenumărate. Turmele de oi pășunează agale pe lângă noile ansambluri rezidențiale sau de birouri care tronează în zonă. Zona se dezvoltă continuu, așa că nu de mult Porsche a deschis un nou showroom auto pentru mărci de lux, la îndemâna celor care trăiesc în respectata zonă rezidențială Pipera. Deunăzi, trecând prin dreptul ei am reușit să surprind o imagine inedită în care o văcuță dolofană păștea cu poftă iarba proaspăt plantată la intrarea în noul sediu auto. Era, cu siguranță, o văcuță de lux!

Pledoarie despre punctualitate

punctualitate

Mă numesc Dan și sunt punctual… Nu îmi amintesc să fii întârziat vreodată în viața mea deoarece întotdeauna mi-am luat toate măsurile de precauție ca să ajung la timp la întâlnire, examen sau serviciu. Pentru mine nu are nicio noimă să întârzii… de ce ai face una ca asta? Punctualitatea care mă caracterizează ține cu siguranță de personalitatea mea, poate și din cauza zodiei (sunt fecioară… mda, știu, dar nimeni nu e perfect). Este o calitate, spun eu, care este adânc construită în felul în care sunt, astfel încât nu depun niciun efort în a ajunge întotdeauna la timp pentru că, pur și simplu, nu concep altfel. Dacă stau și mă gândesc mai bine, calitatea asta m-a făcut să irosesc o grămadă de timp din viață așteptându-i pe ceilalți, pe cei care se auto-etichetează ca nefiind punctuali ca și cum cu scuza asta, gata, sunt iertați. Am așteptat fetele cu care aveam întâlnire, prieteni cu care mergeam într-o excursie, am stat prin gări și aeroporturi ore întregi înainte de îmbarcare pentru a nu rata cumva plecarea, ba chiar am reușit performanța să ajung la nunți cu mult înaintea mirilor. Punctualitatea este un hoț care fură timpul. Oscar Wilde Zilele trecute am … Mai mult

Puterea naturii

Vreme precum vara asta eu nu îmi amintesc să mai fi avut. Soarele arzător schimbă locul cu norii negri și amenințători într-o secundă. Nu poți să te bazezi nicicum pe faptul că vremea bună ar putea să țină o după-amiază darămite un weekend întreg… Instabilitatea asta mi-a dat ocazia să observ din loja de lux pe care mi-o oferă înălțimea balconului meu de la etajul 9 niște scene absolut minunate. Zilele trecute am văzut una dintre ele care m-a fascinat, pur și simplu. Norii care se adunaseră la orizont au părut că la un moment dat se năpustesc spre pământ, întunecați și înfricoșători. Probabil că acolo ploua cu găleata. Soarele, care era la asfințit, a avut o zvâcnire de orgoliu și și-a îndreptat razele exact către acel loc care părea cucerit deja de ploaie, făcând ca întreaga scenă de luptă să se lumineze ca prin farmec și recucerind terenul pierdut, arborând chiar un curcubeu minunat ca pe un drapel al victoriei. Ori de câte ori am ocazia să văd astfel de dezlănțuiri ale naturii îmi dau seama de puterea pe care aceasta o are și cât de mici și neputincioși suntem noi oamenii, oricât de mult ne-am fi dezvoltat ca … Mai mult