A început perioada vacanțelor speciale

A început perioada vacanțelor speciale

Uitându-mă așa, retrospectiv, am realizat că atât locurile vizitate, cât și condițiile de cazare, dar și pesoanele cu care te însoțești în călătorii și vacanțe se schimbă de-a lungul anilor, fiind caracteristice vârstei. În cazul meu a fost cam așa. În facultate conta cel mai mult cantitatea și gașca. Stăteam la mare săptămâni întregi la cort, important era să fiu împreună cu prietenii, cât mai mult timp  A venit apoi momentul căsătoriei și am început să explorez cât mai multe locuri noi împreună cu  soția și, câteodată, cu câte un alt cuplu de prieteni. În această perioadă, conta să bifăm cât mai multe atracții turistice. Alergam de dimineață și până seara ca să fim siguri că nu ratăm nimic. După ce s-au născut copiii am început să mergem la hoteluri mai dichisite sau resorturi cu all-incusive, foarte comod, iar când aceștia au mai crescut, ne-am selectat ca și companioni de vacanțe pe cei ai căror copii se înțelegeau cel mai bine cu ai noștri. Dacă cei mici sunt ok, și cei mari sunt. În ultimii ani, am explorat locuri împreună cu băieții noștri, dar acum iată că a venit momentul în care copiii se desprind de noi, ei mergând în … Mai mult

Marea renovare

Totul a pornit de la o inițiativă comună a locatarilor din blocul în care locuisem timp de 25 de ani de a cere reabilitarea din punct de vedere energetic a clădirii. Mă mutasem de puțin timp împreună cu familia într-un apartament mai mare, de 4 camere, întrucât cei 2 băieți ai mei erau deja mari și aveau nevoie de spațiu și intimitate. Stăteam de ceva timp în cumpănă dacă să îl vând sau să îl renovez și apoi să îl închiriez, iar hotărârea comitetului de la bloc m-a determinat și pe mine să aleg a doua variantă și să încep ceea ce aveam să numec marea renovare. O să vedeți de ce! Bineînțeles că au fost de îndeplinit câteva formalități, întrucât pentru orice astfel de reabilitare este nevoie de un audit energetic. Pentru că aveam printre vecini un om cu experiență în acest domeniu, acesta a recomandat să facem și o analiză de termografie. Acesta evaluare, termografie a clădirii, relevă eventualele zone cu pierderi de caldură, infiltrațiile excesive de aer, zonele cu risc de apariție a condensului sau a mucegaiului dar și conductele înfundate. Ce mai, lucrare serioasă! Am lucrat însă cu niște profesioniști și totul a mers ca uns. Prima pățanie din … Mai mult

O soluție pentru achiziția de materiale de construcții

Visurile, atunci când sunt alimentate cu speranță și gândire pozitivă, devin realitate! Totusi, așa cum spunea Colin Powell, A dream doesn’t become reality through magic; it takes sweat, determination and hard work. Așadar, este nevoie de implicare, dăruire și multă muncă pentru ca un vis să devină realitate, acesta nu se realizează doar prin magie pură. Cam în situația asta sunt eu în acest moment. Îmi doresc de mult să am o casă cu curte pentru familia noastră și iată că principalele obstacole au fost depășite. am achiziționat un teren și am și mijloacele de finanțare pentru construcție, așadar una dintre dorințele mele cele mai mari este pe cale să se realizeze! Toate bune și frumoase, însă am realizat faptul că greul de-abia de acum începe. Construcția în sine și amenajarea casei și grădinii necesită niște aptitudini speciale. Și aici sunt două opțiuni, fie te apuci să studiezi din greu, fie lași pe cei specializați să te ajute. Eu unul, deși sunt autodidact de felul meu, consider că atunci când este vorba de cunoștințe care îți folosesc doar punctual, nu este ceva ce îți poate fi de folos pe termen lung, nu are rost să faci efortul de a te … Mai mult

Femeile, florile și legătura lor specială

After women, flowers are the most lovely thing God has given to the World. (Christian Dior) După femei, florile sunt cel mai minunat lucru pe care Dumnezeu l-a dăruit omenirii, spunea Christian Dior, un mare iubitor și creator de frumos. Și cred că avea mare dreptate, femeile și florile au o legătură specială, ce parcă nu poate fi explicată, este mai presus de rațional. Femeile au un rol atât de special în viața noastră, a bărbaților, ele ne sunt mame, fiice, soții sau prietene și ne completează și augmentează viața. Lor le datorăm în primul rând viața proprie dar și viața pe care o dau copiilor noștri. Ele ne sunt alături mereu și ne insoțesc de-a lungul vieții, fiind întotdeauna cele care echilibrează balanța în tot ceea ce facem, fără acest echilibru nu îmi imaginez cum ar fi traiul nostru. Și, tocmai de aceea, cred că e important ca, din când în când, și fără a avea neapărat un motiv evident, cum se întâmplă cu ziua de 8 martie sau zilele lor de naștere, șă sărbătorim reprezentamtele sexului frumos. Femeile au nevoie de la noi să simtă că sunt iubite, apreciate pentru ceea ce fac și, de multe ori, un … Mai mult

Jurnal de călătorie

Buun, am pus în troller haine de toate felurile, am luat încălțări comode, camera foto, oare ce ar mai fi de luat? Așa pățesc de fiecare dată când fac bagajul am mereu impresia că uit ceva, dar nu îmi dau seama ce este. Sunt la startul unei călătorii deosebit de frumoase și trebuie să mă asigur că am tot ce îmi trebuie la mine. Prima destinație va fi regiunea Umbria din Italia, așa că va trebui să las deasupra hainele mai groase, vremea acolo este foarte asemănătoare cu cea de la noi și, în această perioadă a anului, poate fi încă rece. Primul oraș din Umbria pe care o să îl vizitez va fi Perugia, capitala acestei regiuni. Desigur nu voi rata principalele atracții precum Palazzo dei Priori, Rocca Paolina (Cetatea orașului), Fontana Magiore, Poarta Etruscă sau Catedrala, dar voi încerca să descopăr și lucrurile mai puțin cunoscute. Farmecul Umbriei provine, fără îndoială, și din bucătăria tradițională, așa că nu vreau să ratez produsele de patiserie, marca Perugina, pentru care sunt vestiți. Apoi, intenționez să mă înscriu la un curs de gătit etrusc în care voi învăța să gătesc în stil local pește, ierburi, trufe, ciuperci și strangozzi, spaghetele cu trufe negre care sunt și ele … Mai mult

Particip la Spring SuperBlog 2018!

Particip la Spring SuperBlog 2018!

După aproape 6 ani de la prima mea participare la un concurs Superblog, ceva mă indeamnă să mă înscriu la această ediție de primăvară. Cred că îmi este dor de atmosferă, stimularea creativității, emoțiile din zilele în care se comunică notele, de super-blogeri și de organizatori. Ce mai, Blog this way, cu Spring SuperBlog 2018!