Văcuța de lux

porscheLucrez în Pipera cea „frumos curgătoare”. La multinațională. Pipera a fost și este într-o continuă schimbare foarte interesantă de urmărit.

În ultimii 20 de ani încearcă cu multă consecvență să se transforme dintr-un sătuc de la marginea Bucureștiului, într-o zonă rezidențială care pulsează de opulență.

Numai că atmosfera patriarhală nu se lasă ușor învinsă iar imaginile inedite în care trecutul și prezentul coabitează sunt nenumărate. Turmele de oi pășunează agale pe lângă noile ansambluri rezidențiale sau de birouri care tronează în zonă.

Zona se dezvoltă continuu, așa că nu de mult Porsche a deschis un nou showroom auto pentru mărci de lux, la îndemâna celor care trăiesc în respectata zonă rezidențială Pipera. Deunăzi, trecând prin dreptul ei am reușit să surprind o imagine inedită în care o văcuță dolofană păștea cu poftă iarba proaspăt plantată la intrarea în noul sediu auto. Era, cu siguranță, o văcuță de lux!

Tagged . Bookmark the permalink.

One Response to Văcuța de lux

  1. Adrian Manea says:

    Am lucrat în Pipera mulţi ani. Nu în comună ci în platformă, undeva mai în aval. Pe vremea aia boom-ul imobiliar era doar un termen din cărţile americane. comuna începea să se umfle uşor, iar vacile erau multe şi normale!!!