Yin și Yang

yin si yangSunt deopotrivă Yin, dar și Yang, sunt o combinație a lor calculată printr-o formulă secretă care le face, de cele mai multe ori, să coabiteze în proporții dezechilibrate și acest lucru mă afectează într-un mod negativ. De aceea, caut armonia dintre aceste două forțe primordiale cu toată ființa mea. Năzuiesc continuu la echilibrul dătător de liniște și pace dintre fațetele mele complementare. Numai că, mai tot timpul, sunt ba mai mult Yin, ba mai mult Yang și pornesc din nou în căutarea balanței aceleia ideale.

Și atunci fug, ca să mă pierd mai întâi de mine pentru ca mai apoi să am puterea să mă regăsesc. Și colind pe șosele, merg zi și noapte, fără răgaz, fără să obosesc și cu o poftă de necontrolat. Secunde, minute și ore trec fără să îmi pese, ador senzația de evadare și îmi place enorm sentimentul de libertate pe care îl simt atunci atât de acut! Gonesc fără o țintă anume și mă hotărăsc în ultimul moment care va fi următoarea destinație.

Alunec fără să scot niciun zgomot, într-o liniște aproape desăvârșită și, în același timp, am toată puterea de care am nevoie, atunci când am nevoie de ea. Ajung la răscruci de drumuri și aleg fără ezitare o cale pe care apoi o urmez cu speranță, fără regrete și fără să privesc înapoi. Cotesc cu precizie printre obstacole și nu mă tem de ele, îmi place chiar senzația de vertij pe care o simt.

Ajung pe drumuri de munte, acolo unde forța și siguranța se împletesc armonios pentru a îmi oferi liniștea de care am nevoie pentru a mă putea bucura de priveliști, pentru a-mi potoli pofta pe care o simt față de natura pe care știu că o respect și nu o întinez în niciun fel. Și mă simt revigorat!

Merg neîncetat, am libertatea de a mă opri numai atunci când vreau eu, nu trebuie să alimentez decât cu vise și speranțe.

Plutesc cu capul în nori, pentru că vreau și pot să visez cu ochii deschiși. Aici, în văzduh, mă simt ușor, imponderabil parcă. Și pot ajunge oriunde vreau pentru că sunt liber.

toyota priusAtunci când simt că mi-am potolit setea de hoinărit, fac un popas. Cobor și închid ușor ușa mașinii mele, o hibridă de la Toyota, lăsându-mi intenționat mâna să urmărească linia fluidă a portierei.  Am fost din nou una cu noul meu Prius! Cele două motoare care freamătă sub capota acestei mașini întruchipează armonia perfectă pe care o caut de atâta amar de timp! Motorul electric este precizia rece și sobră asemeni lui Yin. Motorul termic este văpaia, vitalitatea și focul precum Yang. De la ele învăț mereu ce înseamnă balanță și coabitare. Prin acest miracol auto de la Toyota, îmi regăsesc de fiecare dată echilibrul perfect între Yin-ul și Yang-ul meu… și mă simt bine!

Acest articol a fost scris pentru concursul Superblog 2013.

Tagged , , . Bookmark the permalink.

Comments are closed.